Analiza care îți spune dacă ești în pericol de infarct, chiar dacă te simți bine

Analiza care îți spune dacă ești în pericol de infarct, chiar dacă te simți bine

Depunerile de colesterol încep în copilărie, iar infarctul lovește tot mai frecvent în jurul vârstei de 30-40 de ani, fără niciun semn de avertizare.

Colesterolul nu doare, nu avertizează, nu dă semne că ceva se întâmplă în interior. Și totuși, în tăcere, poate pregăti terenul pentru cel mai mare dușman al inimii: infarctul. În trecut, acesta lovea după 60 de ani.

Acum, medici din toată lumea trag un semnal de alarmă: tot mai mulți pacienți de 30 sau 40 de ani ajung pe masa de operație cu artere blocate. Cum poți ști dacă ești în pericol, când colesterolul nu avertizează?

Răspunsul, potrivit noilor ghiduri ale celor mai importante organizații cardiologice din Statele Unite, ACC și AHA, este unul incomod: trebuie să îți verifici sângele cu mult înainte să apară problemele.

Și nu doar o dată, ci regulat, începând din copilărie, mai ales dacă în familie există cazuri de colesterol crescut sau boli de inimă. Depunerile de grăsime pe pereții arterelor – proces numit ateroscleroză – pot începe la vârsta de 9-11 ani.

Pare greu de crezut, dar studiile arată că plăcile care îngustează vasele și blochează circulația se formează în tăcere, timp de decenii. De aceea, specialiștii recomandă ca primul test de sânge pentru profilul lipidic să fie făcut încă din copilăria târzie, la copiii cu antecedente familiale.

Identificarea unei tulburări moștenite la timp poate schimba radical soarta inimii la maturitate.

Ce arată analizele de sânge și ce ascund?

Ce înseamnă, de fapt, un profil lipidic? Practic, o analiză care măsoară colesterolul total, fracțiunile LDL și HDL, plus trigliceridele. LDL este cel care se depune și face ravagii. HDL, dimpotrivă, adună surplusul și îl trimite la ficat pentru eliminare. Dar nici măcar aceste cifre nu spun totul.

Noile ghiduri introduc un test care ar trebui făcut cel puțin o dată în viață: lipoproteina(a). Este un marker genetic – dacă este crescut, riscul cardiovascular rămâne ridicat chiar și când colesterolul total este în limite normale.

Tot pentru o evaluare mai fină, medicii pot cere și apolipoproteina B (ApoB), mai ales la persoanele cu diabet zaharat de tip 2, sindrom metabolic sau trigliceride crescute. Dacă analizele de sânge ridică semne de întrebare, există o investigație imagistică numită scor al calciului coronarian (CAC).

O tomografie simplă poate arăta dacă arterele inimii au deja depuneri de calciu – un semn că ateroscleroza a început. Rezultatul ajută medicul să decidă dacă e momentul să prescrie statine sau alte medicamente care scad colesterolul.

Prevenția stă în farfurie, mișcare și somn

Până să se ajungă la pastile, însă, prima linie de apărare este stilul de viață. Specialiștile sunt clare: o alimentație echilibrată, cu legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, nuci, semințe și grăsimi nesaturate, poate face diferența.

De partea cealaltă, alimentele ultraprocesate, grăsimile saturate, zahărul și sarea în exces trebuie reduse drastic. La acest regim se adaugă mișcarea: cel puțin 150 de minute de exerciții aerobice pe săptămână – fie că e vorba de mers pe jos, alergat, înot sau ciclism.

Dar nu doar farfuria și canapeaua contează. Stresul cronic, somnul insuficient și obiceiurile nesănătoase care vin la pachet – fumatul, mâncatul în exces – alimentează inflamația și cresc tensiunea.

Lipsa somnului este asociată direct cu obezitatea, diabetul și tulburările metabolismului colesterolului. Medicul recomandă între 7 și 9 ore de odihnă pe noapte. În peisajul plin de promisiuni al suplimentelor naturale, există o capcană.

Eficiența lor este limitată, iar unele pot interacționa cu medicamentele prescrise. Înainte de a cumpăra orice soluție minune, primul pas rămâne același: o discuție cu medicul.

Pentru că, în lipsa unor simptome, singura cale de a nu fi prins pe nepregătite este prevenția activă, cu analize, mișcare și alegeri făcute la timp.

Distribuie articolul

Detalii suplimentare

Lasă un comentariu