Creierul uman nu se oprește din schimbare la finalul copilăriei. Iar una dintre cele mai puternice modalități de a-l menține activ ar putea fi tocmai efortul de a învăța o limbă nouă.
Nu simpla memorare unor cuvinte, ci întregul mecanism cognitiv pus în mișcare atunci când încerci să înțelegi și să vorbești într-un sistem lingvistic diferit.
În spatele acestei idei stă un proces numit neuroplasticitate — capacitatea creierului de a-și modifica structura și funcționarea în urma experiențelor. Contrar unei credințe răspândite, această proprietate nu se pierde odată cu trecerea anilor.
Ea rămâne prezentă pe tot parcursul vieții, ceea ce deschide o întrebare importantă: ce se întâmplă în creierul unui adult care se apucă de învățat o limbă străină la o vârstă înaintată?
Cercetările din ultimele decenii sugerează că bilingvismul și învățarea limbilor străine sunt asociați cu anumite avantaje cognitive, inclusiv la vârste mari. Iar beneficiile nu par să fie rezervate exclusiv celor care vorbesc două limbi încă din copilărie.
Adulții pot continua să învețe limbi străine chiar și târziu, iar procesul în sine ar putea funcționa ca un exercițiu complex pentru creier. De ce? Pentru că a învăța o limbă nouă înseamnă mult mai mult decât a stoca cuvinte.
Trebuie să distingi sunete necunoscute, să identifici tipare, să înțelegi reguli gramaticale și să găsești expresia potrivită în momentul în care vrei să comunici. Toate aceste operațiuni se pot desfășura aproape simultan în timpul unei conversații.
Creierul ascultă, interpretează ce aude, caută informația în memorie și pregătește un răspuns. Această solicitare continuă este unul dintre motivele pentru care cercetătorii consideră învățarea limbilor o formă complexă de antrenament cognitiv.
Ce arată studiile despre bilingvism
Studiile asupra bilingvismului au identificat diferențe atât în materia cenușie, cât și în materia albă a creierului.
Materia cenușie conține corpurile neuronilor și este implicată în procesarea informației, în timp ce materia albă este alcătuită în mare parte din fibre nervoase care permit diferitelor regiuni ale creierului să comunice între ele.
Unele cercetări au observat o densitate mai mare a materiei cenușii sau o integritate mai bună a materiei albe la persoanele bilingve, comparativ cu cele care folosesc o singură limbă.
Aceste rezultate sugerează că experiențele lingvistice pot fi reflectate nu doar în modul în care funcționează creierul, ci și în structura acestuia. Totuși, asemenea diferențe nu demonstrează că bilingvismul este singura lor cauză.
Una dintre explicațiile pentru posibilele beneficii ale bilingvismului este conceptul de rezervă cognitivă. Aceasta reprezintă capacitatea creierului de a continua să funcționeze în ciuda modificărilor asociate îmbătrânirii sau unor leziuni și procese patologice.
Folosirea a două limbi obligă permanent creierul să aleagă limba potrivită, să ignore cuvintele din cealaltă limbă atunci când este necesar și să treacă rapid de la un sistem lingvistic la altul.
Aceste solicitări repetate ale atenției și controlului cognitiv ar putea contribui la construirea rezervei cognitive. Unele cercetări au constatat că persoanele bilingve care dezvoltă demență pot manifesta simptomele la o vârstă mai înaintată decât persoanele care vorbesc o singură limbă.
Acest lucru nu înseamnă însă că bilingvismul împiedică apariția bolii Alzheimer sau a modificărilor cerebrale asociate demenței. O interpretare posibilă este că un creier cu o rezervă cognitivă mai mare poate compensa efectele acestor modificări pentru o perioadă mai lungă.
Aceasta este una dintre întrebările importante.
Procesul contează mai mult decât fluența
Copiii au anumite avantaje în învățarea limbilor străine, în special în ceea ce privește pronunția și unele elemente gramaticale. Adulții vin însă cu propriile avantaje: au un vocabular deja dezvoltat și pot folosi strategii de învățare mai eficiente.
Cercetările realizate pe adulți în vârstă sugerează că învățarea unei limbi noi poate avea beneficii cognitive, însă rezultatele nu sunt uniforme. Un aspect interesant este că beneficiul ar putea proveni mai degrabă din procesul de învățare decât din atingerea fluenței.
Învățarea continuă presupune memorare, repetare, corectarea greșelilor și adaptarea permanentă la informații noi — exact genul de provocări care mențin creierul activ. Deocamdată, cercetătorii nu au identificat un număr „magic” de minute sau ore necesare pentru obținerea unor beneficii cognitive.
Studiile au testat metode foarte diferite: de la cursuri intensive până la sesiuni zilnice scurte realizate cu ajutorul aplicațiilor, desfășurate timp de câteva săptămâni sau luni.
Mai importantă decât atingerea unui anumit număr de ore ar putea fi implicarea constantă într-o activitate suficient de dificilă pentru a solicita creierul. Există și o componentă socială.
Învățarea unei limbi poate facilita conversațiile și prieteniile, poate crește contactul cu persoane din alte culturi și poate contribui la înțelegerea perspectivelor altora. Învățarea unei limbi străine nu poate garanta prevenirea bolii Alzheimer sau a altor forme de demență.
Nici nu există suficiente dovezi pentru a afirma că o persoană care începe să învețe o limbă la o vârstă înaintată va obține aceleași efecte observate la cineva bilingv de zeci de ani. Beneficiul potențial trebuie privit mai degrabă prin prisma rezilienței cognitive.
Creierul se modifică inevitabil odată cu înaintarea în vârstă, dar își păstrează capacitatea de a învăța și de a se adapta.
Iar o activitate care combină memoria, atenția, controlul cognitiv, comunicarea și interacțiunea socială poate reprezenta una dintre cele mai complexe modalități de a-l menține activ. Nu trebuie neapărat să ajungi să vorbești perfect o altă limbă.
Procesul de a învăța, de a greși, de a-ți aminti și de a încerca din nou ar putea fi partea care contează cel mai mult pentru creier.
