La 40 de ani, 27,5% dintre persoane au pleoapa superioară deja lăsată. Până la 60 de ani, procentul urcă la 47,5%. Totuși, oboseala din privire nu se naște întotdeauna acolo unde pare: de multe ori, vinovatul e mai sus – pe frunte sau la nivelul sprâncenelor.
O analiză fotografică desfășurată în timp a arătat că poziția sprâncenelor nu se modifică identic de la o persoană la alta, iar acest detaliu poate schimba complet strategia chirurgicală.
Dr. Florin Juravle, medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, fondator al Clinicii Statera și cu peste 30 de ani de practică, atrage atenția că o blefaroplastie nu poate fi decisă doar privind pleoapa.
Înainte de operație trebuie evaluate poziția sprâncenei, înălțimea frunții, activitatea musculaturii frontale și cantitatea reală de piele în exces. Dacă sprânceana a coborât, simpla excizie a pielii nu șterge automat aspectul istovit.
Lifting de sprâncene sau lifting de frunte?
În limbajul obișnuit, liftingul de sprâncene și liftingul de frunte sunt adesea tratate ca sinonime. În realitate, ele rezolvă probleme diferite. Primul repoziționează sprânceana întreagă sau doar coada acesteia – porțiunea laterală care, atunci când apasă în jos, face pleoapa să pară grea.
Al doilea acoperă o suprafață mult mai amplă: ridică ansamblul sprâncenelor, mobilizează țesuturile frontale și poate netezi ridurile orizontale sau liniile dintre sprâncene. Medicul subliniază că nu există un model universal de sprânceană corectă.
Unor pacienți le ajunge o susținere discretă a părții laterale, în timp ce alții au nevoie de mobilizarea întregii regiuni frontale. Rezultatul trebuie construit pe osatura fiecărui om, pe sex, pe linia naturală a sprâncenei și pe expresia obișnuită a feței.
O intervenție focalizată poate fi suficientă atunci când doar coada sprâncenei a coborât, iar partea centrală și-a păstrat poziția; când greutatea se strânge în zona externă a pleoapei; când sprâncenele sunt asimetrice; când pacientul ridică frecvent din sprâncene ca să-și mențină ochii mai deschiși; sau când ridicarea manuală a sprâncenei face să dispară cea mai mare parte din surplusul aparent de piele.
În astfel de situații, ascensionarea exagerată a porțiunii centrale nu aduce tinerețe. O corecție laterală fină păstrează mai bine anatomia naturală.
Liftingul frontal devine însă necesar atunci când toată treimea superioară a feței este implicată: ambele sprâncene sunt coborâte, fruntea pare grea, ridurile orizontale sunt adânci, liniile dintre sprâncene nu mai dispar, musculatura frontală lucrează permanent pentru a compensa căderea țesuturilor, iar sprâncenele apasă vizibil pe pleoape.
Tehnica aleasă depinde și de lungimea frunții, de poziția liniei părului, de densitatea scalpului și de laxitatea țesuturilor. Blefaroplastia, prin ea însăși, îndepărtează excesul de piele și, după caz, reglează grăsimea de la nivelul pleoapei.
Nu are însă capacitatea de a urca o sprânceană coborâtă. De aceea, în cabinet, chirurgul poate face un test simplu: ridică manual sprânceana și reevaluează pleoapa. Dacă surplusul aparent de piele aproape dispare, problema principală este ptoza de sprânceană.
Dacă pielea rămâne în continuare prea multă, atunci liftingul și blefaroplastia trebuie gândite împreună. Diferența aceasta ține și de siguranță.
Extragerea unei cantități prea mari de piele de pe pleoapă, fără corectarea poziției sprâncenei, poate duce la un aspect nefiresc sau chiar la dificultăți de închidere completă a ochilor.
Alternativa fără bisturiu are limite clare
Există și proceduri care evită bisturiul. Toxina botulinică poate ridica discret coada sprâncenei, relaxând mușchii care o trag în jos. Firele de suspensie oferă o repoziționare temporară, iar ultrasunetele, radiofrecvența sau laserele pot îmbunătăți calitatea și fermitatea pielii.
Niciuna dintre ele nu poate elimina însă un surplus important de piele și nici nu poate repoziționa durabil țesuturile care au alunecat profund.
Chirurgia devine opțiunea reală când sprânceana a coborât semnificativ, când toxina nu mai are efectul dorit, când țesuturile apasă pe pleoapă, când procedurile temporare se repetă fără să aducă rezultatul căutat sau când este nevoie de o repoziționare anatomică, nu doar de stimularea colagenului.
După cum explică Dr. Juravle, metodele minim invazive sunt valoroase în indicațiile potrivite, dar atunci când țesuturile s-au deplasat serios, nu este corect să promiți prin injectări sau aparatură un rezultat pe care doar chirurgia îl poate oferi.
Cum decurge liftingul frontal pas cu pas
Liftingul endoscopic se realizează prin câteva incizii mici, ascunse în scalp. Cu ajutorul unei camere și al unor instrumente fine, chirurgul eliberează țesuturile și le fixează într-o poziție superioară.
Tehnica este potrivită mai ales pentru laxitatea ușoară sau moderată și nu presupune excizia unei cantități mari de piele. Recuperarea socială durează, în general, în jur de 7–10 zile. Liftingul temporal vizează aproape exclusiv coada sprâncenei.
Inciziile sunt ascunse în zona tâmplelor, în interiorul liniei părului, iar intervenția este mai limitată, având rolul de a deschide discret privirea. Liftingul clasic, sau coronal, presupune o incizie prin scalp între cele două urechi.
Aceasta permite mobilizarea extinsă a frunții, ridicarea sprâncenelor și eliminarea surplusului de piele, fiind rezervată cazurilor cu laxitate accentuată.
Liftingul pretrichial plasează incizia la limita dintre frunte și păr și poate fi indicat persoanelor cu frunte înaltă, pentru că ridică țesuturile fără să deplaseze suplimentar linia părului.
Liftingul direct, cu incizia imediat deasupra sprâncenei, oferă un control precis, dar lasă o cicatrice mai expusă, motiv pentru care este recomandat selectiv. Tipul anesteziei nu este același în toate cazurile.
Un lifting temporal limitat poate fi realizat sub anestezie locală, uneori asociată cu sedare. Liftingul endoscopic poate folosi sedare intravenoasă sau anestezie generală. Intervențiile clasice, precum și cele asociate cu blefaroplastie ori facelift, presupun frecvent anestezie generală.
Decizia finală se ia împreună cu chirurgul și medicul anestezist, după evaluarea preoperatorie. Primele zile de după operație aduc, de obicei, edem, echimoze, tensiune și o amorțeală temporară în zona frunții sau scalpului.
Firele ori capsele sunt îndepărtate, de regulă, după 7–10 zile, iar revenirea la activitățile sociale și profesionale este posibilă în multe cazuri după aproximativ una-două săptămâni. Efortul fizic intens este evitat cel puțin trei săptămâni, conform indicațiilor chirurgului.
Pe măsură ce umflăturile se retrag, rezultatul începe să se contureze, dar țesuturile continuă să se așeze lună de lună. Efectul liftingului chirurgical este de lungă durată, adesea menținut timp de mai mulți ani. Intervenția nu oprește îmbătrânirea, dar dă țesuturilor un punct de plecare mai bun.
Durabilitatea rezultatului depinde de tehnica folosită, de calitatea pielii, de anatomia pacientului, de fluctuațiile de greutate, de expunerea solară, de fumat și de procesul natural de îmbătrânire.
Rezultatul final se apreciază, de regulă, după trei-patru luni, iar rafinarea poate continua până la șase luni. Scopul nu este o sprânceană cât mai ridicată, ci o privire deschisă, cu pleoape mai puțin încărcate și cu expresia obosită sau severă atenuată.
O sprânceană exagerat de sus poate schimba caracterul feței la fel de mult ca una căzută. Pacientul trebuie să arate mai odihnit și mai deschis, dar să-și păstreze identitatea. Nu există o vârstă magică pentru o asemenea operație.
Unii oameni au sprâncene joase din construcție și pot avea nevoie de corecție mai devreme, în timp ce alții nu vor apela la intervenție nici după 60 de ani. Ceea ce contează este anatomia exactă și cauza precisă a oboselii din privire, nu numărul ridurilor.
