Durerea te lovește fără avertisment, pornind din spate sau dintr-o parte și coborând ca un cuțit spre abdomen și zona inghinală. Greața, vărsăturile și sângele din urină completează tabloul.
Pare o criză bruscă, dar în realitate piatra care o provoacă există de luni de zile, ascunsă în rinichi, fără să dea niciun semn. Abia când cristalul se strecoară în ureter, canalul îngust prin care urina părăsește rinichiul, lucrurile explodează.
Blocajul declanșează durerea aceea caracteristică, imposibil de ignorat. Și totuși, specialiștii avertizează că suferința acută nu este singurul pericol. O piatră poate opri fluxul de urină fără să producă vreun simptom vizibil, iar tăcerea ei poate ascunde un atac mult mai grav asupra rinichiului.
Dr. Prashant C. Dheerendra, medic specialist în afecțiuni renale și consultant senior la Apollo Hospitals, Bannerghatta Road, Bengaluru, atrage atenția asupra unui semnal pe care mulți îl trec cu vederea: febra.
Când apare la cineva cu o obstrucție urinară, ea poate trăda o infecție severă, care cere intervenție medicală de urgență. Netratate, pietrele pot duce la infecții repetate, la acumulare de lichid în rinichi și, în final, la pierderea funcției renale.
Cine ajunge să facă pietre la rinichi
Cât de răspândită este problema? Datele Institutului Național pentru Diabet și Boli Digestive și Renale din SUA arată că aproximativ 11% dintre bărbați și 6% dintre femei se confruntă cel puțin o dată în viață cu această afecțiune.
În India, un studiu desfășurat în comunitatea Ballabgarh din Haryana a găsit o prevalență de 7,9% pe parcursul vieții în rândul adulților, iar mai bine de jumătate dintre cei care au raportat pietre urinare au fost diagnosticați între 20 și 40 de ani.
Vestea proastă este că prima piatră rareori rămâne singura. Cei care au trecut deja printr-un astfel de episod au un risc crescut de recidivă, mai ales dacă obiceiurile care au dus la formarea cristalului rămân neschimbate.
Puțină apă băută, antecedente în familie, obezitatea și anumite tulburări metabolice cresc toate șansele. Nici clima nu iartă: căldura excesivă, combinată cu transpirație fără refacerea lichidelor pierdute, concentrează urina și creează terenul perfect pentru cristalizare.
Mecanismul din spate este simplu de înțeles. Când anumite substanțe din urină devin prea concentrate, ele se solidifică. Calciul, oxalatul și acidul uric sunt vinovații cei mai frecvenți.
Alimentația joacă un rol important: prea multă sare, prea multe proteine animale și prea puține lichide pot împinge balanța spre formarea pietrelor la persoanele predispuse. Există și condiții ereditare rare, precum cistinuria sau hiperoxaluria primară, care provoacă recidive repetate.
De aceea, a da vina pe un singur aliment este o simplificare înșelătoare.
Hidratarea învinge cristalizarea
Tratamentul, spune dr. Dheerendra, nu are o rețetă unică. Totul depinde de mărimea pietrei, de locul unde se află, de gradul de obstrucție, de simptome, de funcția renală și de prezența sau absența infecției. Unele pietre mici se elimină singure, cu monitorizare medicală și controlul durerii.
Altele cer proceduri precum ureteroscopia, ESWL, RIRS sau PCNL. Tomografia computerizată oferă detalii precise despre dimensiune și poziție, în timp ce ecografia poate detecta multe pietre fără radiații. Prevenția începe cu un gest aparent banal: consumul suficient de apă.
Hidratarea menține urina diluată și ajută mineralele să fie eliminate înainte de a se transforma în cristale. Cantitatea exactă diferă de la om la om, mai ales în cazul celor cu probleme cardiace sau renale. Medicii subliniază că nu contează doar cât bei, ci și câtă urină produci.
Dieta contează și ea: mai puțină sare, mai puține proteine animale, în funcție de tipul pietrei.
Un avertisment important: nimeni nu ar trebui să scoată calciul din alimentație fără indicația medicului, pentru că relația dintre calciu, oxalat și formarea pietrelor este mult mai complicată decât pare. Iar remediile miraculoase, promovate uneori ca soluții universale, trebuie privite cu prudență.
Adevăratul punct de plecare în tratament și prevenție este identificarea tipului de piatră și a cauzei care a generat-o. Pentru cineva care a trecut printr-un episod, durerea nu este doar o amintire neplăcută.
Este un semnal de alarmă care merită investigat în profunzime, pentru a corecta factorii de risc și a împiedica o nouă piatră să se formeze.
