Epidemiologii au fost uimiți de depistarea a peste 100 de cazuri de hepatită de origine necunoscută la copii din Europa în ultimele zile, inclusiv în România.
Cauzele acestor cazuri grave sunt încă un mister, deși Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC) a raportat că principala ipoteză luată în considerare este că este vorba de un „agent infecțios” care ar fi diferit de virusurile care provoacă hepatita A, B, C, D și E.
În orice caz, specialiștii exclud ca aceasta să fie legată de SARS-CoV-2 (doar unii dintre ei fuseseră infectați anterior) sau de vaccinuri (niciunul dintre ei nu fusese inoculat).
Tabloul simptomatic clasic al hepatitei
Profilul tuturor acestor copii corespunde celui de hepatită acută severă cu transaminaze anormal de ridicate (un tip de enzimă produsă în principal în ficat). Acesta din urmă este detectat prin analize de sânge.
Simptomele includ, prin urmare, semne gastrointestinale (dureri abdominale, diaree, vărsături) și icter (îngălbenirea pielii și a albului ochilor) și doar în unele cazuri urină închisă la culoare, scaun de culoare deschisă sau mâncărimi ale pielii.
În schimb, o trăsătură particulară a acestei afecțiuni este de obicei absența febrei la copiii afectați, ale căror vârste sunt între 2 și 16 ani.
Majoritatea pacienților evoluează favorabil cu măsurile terapeutice utilizate în mod normal în hepatită, dar o mică parte dintre ei (inclusiv unul dintre pacienții spanioli) au suferit leziuni hepatice care au justificat necesitatea unui transplant de ficat.
Măsuri preventive de bază
Unul dintre agenții patogeni suspectați a fi o posibilă cauză a acestei afecțiuni este adenovirusul 41, care a fost detectat la unii copii infectați în Marea Britanie (deși nu la toți copiii din Marea Britanie). Adenovirusurile cauzează de obicei infecții ale tractului respirator, conjunctivită, cistită hemoragică sau gastroenterită.
Deși cauza bolii nu este cunoscută cu mai multă precizie, măsurile de prevenire recomandate sunt cele de bază pentru orice boală infecțioasă: spălarea frecventă a mâinilor, folosirea de șervețele de unică folosință, acoperirea gurii atunci când tușește, folosirea unei măști și ventilarea corespunzătoare a locurilor în care sunt concentrați copiii.