Substanțele din compoziția sa pot paraliza viermii intestinali în laborator, dar aceleași componente pot ataca sistemul nervos al omului.
Vetricea, planta cu flori galbene rotunde ca niște nasturi, se află astfel la granița dintre remediu străvechi și pericol real, iar linia care le desparte este mult mai subțire decât sugerează rețetele băbești.
Cunoscută științific ca Tanacetum vulgare, planta crește în Europa și în alte zone ale emisferei nordice și a fost folosită generații la rând împotriva paraziților intestinali.
Reputația i-a venit din medicina populară, unde apare menționată ca vermifug, adică substanță care elimină viermii din organism.
O analiză a plantelor din Farmacopeea Rusă confirmă că vetricea era administrată tradițional împotriva unor paraziți precum Ascaris și Enterobius, dar și pentru diaree sau alte tulburări digestive. Această faimă a stârnit curiozitatea cercetătorilor moderni.
Un studiu apărut în Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine a testat extractul și uleiul esențial din plantă pe viermi adulți de Schistosoma mansoni. În anumite concentrații, extractul a redus activitatea paraziților și le-a provocat moartea.
Rezultatul sună promițător, însă contextul schimbă complet interpretarea: experimentul s-a desfășurat in vitro, adică în afara organismului uman, pe celule și țesuturi izolate. Nu există nicio dovadă că un ceai preparat acasă din vetrice ar combate eficient și în siguranță o parazitoză la oameni.
Tujona din vetrice poate ataca sistemul nervos
Pericolul nu vine din floare, ci din chimia ei. Vetricea conține tujonă, o substanță cu potențial neurotoxic. Agenția Europeană pentru Medicamente a evaluat separat riscurile produselor vegetale care includ tujonă, iar concluziile sunt clare: în doze mari, compusul poate afecta grav sistemul nervos.
Experimentele au asociat expunerea excesivă cu tremor și convulsii. Concentrația de tujonă variază enorm de la o plantă la alta și de la un preparat la altul, ceea ce face imposibilă controlarea dozei într-un remediu casnic.
Analizele fitochimice au scos la iveală și alte substanțe care au atras atenția specialiștilor: flavonoide și acizi fenolici, printre care acidul cafeic, acidul clorogenic, acidul ferulic, rutina, luteolina, kaempferolul și apigenina.
Extractele au arătat activitate antioxidantă în studii experimentale, iar compoziția plantei continuă să fie investigată. Uleiul esențial, însă, rămâne imprevizibil: proporțiile de tujonă, camfor și alte substanțe volatile diferă considerabil între populațiile de Tanacetum vulgare.
Tradiția a mers dincolo de lupta cu viermii. Vetricea a fost folosită în medicina populară pentru diaree și alte probleme digestive, fiind descrisă în literatura etnobotanică drept plantă carminativă și antispastică. I s-au atribuit și efecte coleretice, adică de stimulare a secreției de bilă.
Toate aceste întrebuințări istorice nu echivalează însă cu indicații medicale validate prin studii clinice moderne. Faptul că o plantă a fost folosită generații la rând nu dovedește automat că este eficientă sau sigură.
Mirosul aromatic puternic, dat de uleiurile volatile, a făcut din vetrice și un repelent natural. Literatura științifică menționează proprietățile sale împotriva muștelor și a altor insecte, iar unele cercetări au analizat potențialul antimicrobian al uleiului esențial.
Rezultatele diferă însă în funcție de compoziția chimică, care, așa cum s-a văzut, poate varia imprevizibil.
De ce uleiul esențial nu e un tratament sigur
Un lucru rămâne cert: uleiul esențial de vetrice nu trebuie ingerat ca remediu împotriva paraziților intestinali. Suspiciunea unei parazitoze trebuie confirmată medical, pentru că tratamentul depinde de parazitul implicat.
Medicamentele antiparazitare au doze și indicații bine stabilite, spre deosebire de preparatele casnice din vetrice, unde concentrația de substanțe active este necunoscută. Vetricea rămâne o plantă fascinantă prin istoria sa medicinală și prin compușii pe care îi conține.
Reputația de plantă împotriva viermilor are rădăcini reale în medicina tradițională, iar experimentele de laborator au identificat activitate antiparazitară. Dar între un rezultat in vitro și un tratament sigur pentru oameni există o distanță pe care știința nu a acoperit-o încă.
Iar până când o va face, vetricea rămâne ceea ce a fost dintotdeauna: o plantă cu potențial, nu o soluție.
