La internare, pacienții sunt întrebați aproape reflex despre durere. Rar, însă, cineva notează, cu aceeași rigoare, cum le este respirația.
Un nou studiu al cercetătorilor de la Harvard Medical School arată că tocmai această întrebare, simplă și directă, poate semnala din timp cine riscă complicații grave.
Rezultatele, publicate în ERJ Open Research, indică limpede: pacienții care au raportat senzația de „lipsă de aer” au fost de până la șase ori mai predispuși să moară comparativ cu cei fără acest simptom.
Dispneea, numele medical al dificultății de respirație, atinge aproximativ unul din zece pacienți spitalizați. Se manifestă ca un disconfort la respirație, foame de aer, uneori ca o senzație de sufocare. Deși familiară multor bolnavi, importanța ei clinică a fost, până acum, subestimată.
„Senzația de dispnee este extrem de neplăcută și mulți o descriu ca pe o foame de aer sau o senzație de sufocare.
În spitale, pacienții sunt întrebați frecvent despre durere, dar nu și despre dificultățile de respirație, deși acestea pot fi la fel de importante pentru prognostic”, explică profesorul asociat Robert Banzett, de la Beth Israel Deaconess Medical Center, coordonatorul studiului.
Pentru a înțelege cât de mult cântărește acest simptom în evoluția unui pacient, cercetătorii au lucrat cu asistente medicale care au întrebat aproape 10.000 de persoane internate să-și noteze dificultățile de respirație, de două ori pe zi, pe o scară de la 0 la 10.
Exact cum se procedează cu evaluarea durerii. Apoi, au corelat aceste scoruri cu felul în care au decurs internările. Semnalul rezultat din date a fost puternic. Pacienții cu dispnee severă au avut un risc semnificativ mai mare de deces.
Mai des decât ceilalți, au avut nevoie de intervenția rapidă a unei echipe de urgență sau de transfer în terapie intensivă. Șansele de reinternare au crescut atât la o săptămână, cât și la 30 de zile după externare.
Un sfert dintre pacienții care încă resimțeau dispnee chiar și în repaus, la momentul externării, au murit în următoarele șase luni.
Iar spre deosebire de durere, unde scorurile mari nu merg întotdeauna mână în mână cu un risc vital, în cazul dispneei această corelație cu mortalitatea a fost directă. Chiar și așa, dispneea nu este o sentință.
„Chiar și în grupurile cu cel mai mare risc, 94% dintre pacienți supraviețuiesc spitalizării, iar 70% trăiesc cel puțin doi ani după externare”, subliniază profesorul Banzett.
Tocmai de aceea contează identificarea timpurie: o măsurătoare simplă, notată pe o scară cunoscută, poate ajuta echipele medicale să prioritizeze îngrijirile acolo unde sunt cele mai necesare.
Studiul sugerează un pas concret, ușor de implementat: includerea unei întrebări standard despre dificultățile de respirație în evaluările zilnice ale pacienților internați.
O astfel de rutină ar permite intervenții mai devreme, monitorizare mai atentă și, în final, reducerea complicațiilor și a deceselor.
Dincolo de rezultate, cercetarea propune o schimbare de perspectivă: evaluarea nu doar a parametrilor obiectivi, ci și a felului în care pacientul își percepe respirația.
În contextul medicinei personalizate, un simplu scor de dispnee ar putea deveni un indicator-cheie al stării generale și al evoluției bolii.
Studiul subliniază importanța unei atenții sporite acordate respirației în mediul spitalicesc: recunoașterea timpurie a semnalelor de avertizare și adaptarea tratamentului pot salva vieți și pot îmbunătăți calitatea îngrijirii acordate celor mai vulnerabili.
