Marinela Chelaru, o prezență vibrantă pe scenele românești, a părăsit această lume la vârsta de 66 de ani, după o luptă îndelungată cu probleme grave de sănătate.
Soțul său, Adrian Cula, a ales să împărtășească momente tulburătoare din ultimele zile ale vieții actriței, dezvăluind o teamă profundă care i-a marcat sfârșitul.
Cu doar două zile înainte de momentul ireversibil, actrița a refuzat, cu ultimele sale forțe, chemarea unei ambulanțe, o decizie pe care soțul său o asociază cu o teamă persistentă de sistemul medical românesc.
„Nu voia să ajungă la spital,” a mărturisit Adrian Cula, adăugând cu regret că „dacă ar fi ajuns la spital poate ar mai fi fost în viaţă, nu într-o condiţie foarte fericită, dar asta conta mai mult decât orice.”
Această presimțire a sfârșitului, observată de soțul său „de la o zi la alta,” a conturat o ultimă dorință neîmplinită. Dincolo de suferința fizică, Marinela Chelaru purta în suflet o rană emoțională adâncă, o dorință neîmplinită care o măcinase de-a lungul vieții: aceea de a nu fi avut copii.
„Mie nu mi-a dat Dumnezeu copii. Asta e durerea cea mare. Nu ești realizat dacă nu ai copii. Toți copiii de la grădiniță m-au iubit. Erau viața mea …,” mărturisea actrița într-un interviu, cuvinte care revelează o sensibilitate aparte și o sete de împlinire maternă.
Această tristețe profundă a rămas alături de ea până în ultimele sale clipe. Cunoscută publicului pentru energia debordantă și farmecul său inconfundabil, în special prin participarea la grupul de divertisment „Vouă”, Marinela Chelaru a adus zâmbete și bucurie.
Însă, în spatele cortinei, viața sa a fost marcată de o luptă continuă cu multiple probleme de sănătate, printre care și patru accidente vasculare cerebrale, care au lăsat o amprentă grea asupra vitalității sale.
Adrian Cula, partenerul ei de viață timp de 45 de ani, din 1987, a conturat un portret plin de căldură al femeii pe care a iubit-o. „Vreau ca lumea să şi-o amintească plină de viaţă, aşa cum a fost mereu,” a subliniat el, evocând o personalitate altruistă, gata mereu să ajute.
Relația lor, descrisă ca fiind inseparabilă – „Nu a fost singură, fără mine, niciodată,” „ne-am căsătorit de două ori, cum ar veni,” „am făcut şi nunta de argint” – vorbește despre o legătură profundă, transformată într-un pilon de stabilitate și afecțiune. „Era tot ce-mi doream.
Era viaţa mea,” a continuat Adrian Cula, descriind-o ca pe o sursă inepuizabilă de bucurie și surpriză. „Lângă ea nu te plictiseai. O zi nu semăna cu cealaltă. Totdeauna era cu totul altfel.” El a mărturisit că se completau reciproc, aducându-și unul altuia râsete și împlinire.
