Pentru mulți oameni care încheie tratamentul oncologic, momentul marchează un nou început. Un respiro. Dar pentru unii, liniștea nu e definitivă. Boala poate reveni, la ani sau chiar decenii distanță. În spatele acestor recidive se află adesea un vinovat greu de depistat: celulele tumorale dormante.
Lisa Dutton, din Philadelphia, a simțit această tensiune între speranță și incertitudine. În 2017, după tratamentul pentru cancer mamar, a fost declarată vindecată. Știa totuși că nu e un „final” garantat.
Statistic, până la o treime dintre pacienții tratați pentru cancer de sân pot avea o recidivă, uneori foarte târziu. În 2020, temerea a căpătat contur: medicii au descoperit celule canceroase dormante în măduva ei osoasă. Ce înseamnă, de fapt, „dormante”?
Spre deosebire de celulele canceroase active, care se divid rapid și formează tumori detectabile, aceste celule intră într-o stare de repaus.
Se desprind devreme din tumora inițială, călătoresc prin organism și se ascund în locuri care le oferă protecție, precum măduva osoasă sau ganglionii limfatici.
Acolo nu se înmulțesc, nu dau simptome și, esențial, scapă de efectul chimioterapiei, care țintește celulele aflate în proliferare accelerată. Cercetătorii estimează că aproximativ 30% dintre pacienții oncologici considerați vindecați ar putea purta astfel de celule fără să știe.
Problema este că aceste celule nu rămân întotdeauna tăcute. Timp de ani, pot sta invizibile pentru sistemul imunitar, iar apoi ceva le poate declanșa „trezirea”. O infecție severă. Un episod inflamator. Îmbătrânirea organismului. Stresul cronic sau modificările hormonale.
Chiar și boli precum COVID-19 ori gripa. Când echilibrul intern e perturbat, celulele dormante își pot relua diviziunea și pot forma din nou tumori, uneori mai agresive decât cele inițiale. În ultimul deceniu, interesul științific pentru acest fenomen a crescut accelerat.
Oamenii de știință perfecționează teste tot mai sensibile pentru a identifica aceste celule și încearcă să înțeleagă mecanismele care le mențin în stare latentă.
Unele studii arată că ele recurg la strategii speciale de supraviețuire, precum autofagia – un proces prin care celula își „reciclează” componentele pentru a-și asigura resursele necesare.
În același timp, interacționează continuu cu mediul din jur, folosindu-se de semnalele locale pentru a rămâne adormite sau, dimpotrivă, pentru a porni din nou multiplicarea. Din laborator, ideile au început să ajungă în clinică.
Au fost demarate primele studii la pacienți care nu doar monitorizează celulele dormante, ci încearcă să le înlăture înainte să se reactiveze.
Ținta este ambițioasă: să fie „închise” rutele de supraviețuire ale acestor celule sau să fie făcute suficient de vizibile pentru sistemul imunitar, astfel încât organismul să le poată elimina. Specialiștii speră că astfel de terapii vor reduce semnificativ riscul de recidivă.
Pentru pacienți, miza e concretă. Ideea că boala ar putea reveni rămâne o sursă majoră de anxietate, chiar și după ani de analize bune. Dar ritmul descoperirilor oferă un motiv real de optimism.
O înțelegere mai profundă a celulelor tumorale dormante ar putea schimba modul în care este abordat cancerul: nu doar să fie combătut când apare, ci să fie prevenită întoarcerea lui peste ani. Pentru Lisa Dutton, această schimbare înseamnă mai mult decât un progres în laborator.
Înseamnă posibilitatea unei vieți trăite fără teama permanentă că trecutul se va întoarce. Iar pentru mulți supraviețuitori, e promisiunea că „vindecat” va însemna, tot mai des, și „în siguranță”.
