Pe ecran, era Geta, adolescenta rebela a României anilor ’80. În realitate, Cesonia Postelnicu a ales să trăiască exact invers: departe de orice ecran, într-un sat de munte de lângă Cluj.

După trei decenii de când a intrat în casele a milioane de români prin filmul Liceenii, actrița nu mai caută reflectoarele. La 58 de ani, universul ei e alcătuit din tăcere, păduri și un ciobănesc carpatin care o însoțește în plimbări pe dealuri.

Acolo unde apusurile sunt atât de spectaculoase încât singurul gest firesc e să le imortalizezi – și ea le postează pe Facebook pentru fanii care încă o caută. Dar dispariția din viața publică nu înseamnă o tăcere artistică.

În atelierul improvizat din casa de la țară, pensulele în ulei au înlocuit replicile. Tablourile – flori, peisaje, lumina munților – sunt acum modul ei de a vorbi. O formă de refugiu pe care actrița o numește simplu: liniște. Poezia a rămas, însă, o constantă.

Pe pagina personală, versurile lui Nichita Stănescu apar regulat, semn că sensibilitatea care o făcea să emoționeze pe genericul filmului nu s-a stins. Doar că acum dialogul nu mai e cu o cameră de filmat, ci cu o ceașcă de ceai și cu foșnetul paginilor.

Și, poate cel mai neașteptat dintre toate: pâinea făcută în casă. Actrița care alerga pe holurile școlii din Liceenii împarte acum fotografii cu cozonaci și deserturi coapte în cuptorul vechi al gospodăriei.

Transformarea e atât de radicală încât, pentru cine a văzut-o adolescentă pe ecran, pare desprinsă dintr-o altă lume. Alături de Ștefan Bănică Jr. , Oana Sârbu, Mihai Constantin și Tamara Buciuceanu, a construit un personaj care a definit o generație. Acum, la munte, Geta s-a retras.

În locul ei a rămas o femeie care pictează, scrie versuri și frământă aluat – înconjurată de natură, singură, dar nu și liniștită.