Grație lucrărilor efectuate de CPS Research din Glasgow, a fost descoperit Sindromul Vieții Ocupate, o expresie care este folosită de câțiva ani pentru a descrie sentimentele pe care unii oameni le resimt ca urmare a vieții accelerate și solicitante pe care o ducem în zilele noastre.
Specialiștii explică faptul că, deși cei care suferă își doresc mai mult timp pentru a se odihni de la numeroasele lor ocupații, activități și responsabilități, atunci când obțin acest timp îl folosesc pentru a-l umple cu mai multe ocupații și activități care îi vor face să își dorească mai mult timp pentru a se odihni.
Acest lucru îl transformă într-un fel de „sindrom de buclă”. De asemenea, ei insistă asupra faptului că acest sindrom ar trebui înțeles ca un stil de viață și niciodată ca o boală, deoarece nu corespunde unei etichete oficiale de diagnostic sau unei tulburări psihice.
Cei care au creat expresia „sindromul vieții ocupate” subliniază însă consecințele pe care această hiperstimulare și activitate excesivă le poate avea asupra memoriei, provocând obișnuință, uitare și lipsă de concentrare. „Dacă suntem atenți la mai mulți stimuli în același timp, atenția pe care o putem acorda fiecăruia dintre ei este mai superficială decât dacă le acordăm atenție unul câte unul, timp suficient de îndelungat”, spun cei de la platforma online de suport psihologic ifeel.
Dar de unde provine acest sindrom? Specialiștii spun că sindromul vieții ocupate este perceput ca o consecință directă a faptului că trăim într-un mediu extrem de solicitant căruia, din diverse motive, nu reușim să-i punem limite. „Acest lucru ne determină să avem senzația că ne aflăm într-un mediu extrem de stresant asupra căruia nu putem face mare lucru, așa că nu luăm în considerare stabilirea unor limite și astfel ne menținem pe o bandă rulantă constantă„.
Rafael San Román, psiholog în cadrul acestei platforme, asigură, de asemenea, că managerii de resurse umane acordă din ce în ce mai multă atenție fenomenelor de acest tip, conștienți de implicațiile lor în prevenirea riscurilor psihosociale în companii. „Multitasking-ul, stresul, lipsa de atenție și supraîncărcarea sunt aspecte care afectează grav performanța în muncă, motivația și mediul de lucru și pot da naștere – printre alți factori – la burnout la anumiți lucrători deosebit de vulnerabili”. Epuizarea sau „sindromul de epuizare” este definit ca o stare de epuizare fizică, emoțională și mentală care este legată de mediul de lucru, de stresul legat de muncă și de stilul de viață al angajatului.
Care sunt motivele pentru care ne supraîncărcăm cu activități? Psihologii explică faptul că folosim aceste activități ca un mijloc de a ne simți suficient de stimulați: „A fi ocupat este stresant, dar și recompensator, alungă plictiseala, aduce un sentiment de activitate, vitalitate și eficiență. Mulți oameni găsesc în munca, hobby-urile și viața socială un mecanism prin care să simtă că sunt eficienți și că viața lor este utilă pentru că este plină de lucruri și activități. Le dă un sens.”
Cu toate acestea, ei avertizează că, deși protejarea stimei de sine, a conceptului de sine și a imaginii de sine este esențială, „legarea acestei protecții exclusiv de ceea ce se întâmplă în afara noastră și a activității noastre nu este în întregime sănătoasă, ci ceva care mai devreme sau mai târziu poate sfârși prin a se întoarce împotriva noastră„.
Ei subliniază, de asemenea, că sindromul vieții ocupate poate fi înțeles ca un mecanism de apărare în fața diferitelor circumstanțe din viața noastră: „Ca o strategie de a face față acestor circumstanțe și de a ne adapta la ele, chiar dacă are un cost ridicat în ceea ce privește bunăstarea psihologică. Solitudinea fizică, tăcerea, inactivitatea… pot fi foarte amenințătoare pentru echilibrul nostru psihic, mai ales când nu suntem familiarizați cu aceste situații”.
Potrivit specialiștilor, mulți oameni resimt această inactivitate ca pe ceva neplăcut „pentru că atunci când „zgomotele” exterioare se opresc, apar gânduri, conflicte sau senzații cu care nu ne simțim pe deplin confortabil și simțim nevoia să fugim de ele”.
Să ne menținem intens ocupați este, spun ei, foarte util pentru a nu fi nevoiți să ne conectăm cu probleme din viață care ne displac sau care necesită un efort emoțional suplimentar. Ele ar fi ceva de genul unui mecanism de reglare a disconfortului nostru psihologic, care este întotdeauna sănătos „dacă nu îl ducem la extrem și ajungem să fim epuizați sau deconectați de noi înșine și să nu descoperim întotdeauna motivul real al disconfortului nostru”.
