Primele trei primaveri din viața unui copil sunt adesea descrise ca o „fereastră critică” a dezvoltării umane.
Este o perioadă de o intensitate remarcabilă, în care ritmul de învățare și adaptare atinge cote unice, iar fundamentul unor achiziții esențiale precum motricitatea, limbajul, atașamentul și primele repere cognitive se conturează într-o manieră interdependentă.
Dintre toate aceste transformări, dezvoltarea motricității, atât grosiere cât și fine, deține un rol central, fiind motorul principal al explorării și al descoperirii lumii înconjurătoare.
Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă motricitatea grosieră și motricitatea fină, Doctor Mădălina Cristache, medic specialist pediatrie la SANADOR, ne lămurește că motricitatea grosieră se referă la mișcările ample, realizate cu ajutorul grupelor musculare mari.
Primele etape cruciale ale acestei dezvoltări includ capacitatea de a menține capul, statul în șezut, mersul de-a bușilea și, în cele din urmă, realizarea primilor pași nesusținuți. Pe de altă parte, motricitatea fină presupune un control precis al mișcărilor mici, delicate.
Exemple concrete includ prinderea obiectelor, transferul lor dintr-o mână în alta sau utilizarea ceea ce specialiștii numesc „pensa digitală”, adică abilitatea de a folosi degetul mare și arătătorul pentru a apuca obiecte minuscule.
Medicii pediatri urmăresc o serie de repere, care servesc drept ghid pentru a evalua o dezvoltare fiziologică. De la naștere și până la trei luni, bebelușul manifestă mișcări active ale membrelor și își poate ridica capul atât pe burtică, cât și în poziție verticală.
Între trei și șase luni, asistăm la o nouă etapă, marcată de rostogoliri, menținerea capului stabil și capacitatea de a sta în șezut cu sprijin.
Perioada de la șase la nouă luni aduce rostogoliri complete, statul în șezut fără susținere și primele tentative de deplasare prin târâre sau mers de-a bușilea.
Spre finalul primului an, între nouă și doisprezece luni, copilul începe să se ridice în picioare, sprijinindu-se de mobilier, face pași laterali și se pregătește pentru mersul independent. Este important de reținut că aceste etape nu sunt reguli stricte, ci intervale orientative.
O întârziere ocazională nu ar trebui să alarmeze imediat părinții, dar monitorizarea atentă a evoluției copilului rămâne un aspect esențial. Cum pot părinții să sprijine această evoluție complexă?
Specialiștii subliniază că stimularea motricității nu trebuie să se transforme într-o cursă contra timpului sau într-o forțare a etapelor. Este crucial să respectăm ritmul individual al fiecărui copil.
Încercarea de a-l așeza pe copil înainte de a fi pregătit sau de a-l impulsiona să meargă forțat poate afecta parcursul natural al dezvoltării sale. Ceea ce contează cu adevărat este crearea unui mediu sigur și stimulant, un spațiu liber pentru explorare.
Aceasta înseamnă eliminarea obiectelor periculoase și protejarea prizelor. Toate exercițiile de stimulare trebuie integrate în joacă, abordate cu răbdare și însoțite de o conectare emoțională profundă.
Alegerea jucăriilor potrivite reprezintă o altă modalitate prin care părinții pot contribui semnificativ la dezvoltarea armonioasă a copilului. În locul obiectelor pasive sau pur decorative, sunt recomandate jucării adaptate fiecărei etape de dezvoltare.
De exemplu, în primele trei luni, salteluțele senzoriale, oglinzile și cărțile alb-negru cu contrast puternic captează atenția și stimulează simțurile. Între trei și nouă luni, jucăriile de apucat, de tras sau de împins, alături de cutiuțele cu clapete, încurajează explorarea manuală.
După vârsta de nouă luni, seturile de stivuire, inelele sau piramidele, precum și jucăriile de împins și tras, devin instrumente valoroase care solicită coordonarea mână-ochi și dexteritatea, pregătind copilul pentru noi descoperiri.
