Sindromul Diogene, sau mai bine cunoscut sub denumirea de tulburare de tezaurizare compulsivă, este o tulburare cunoscută deoarece persoanele care suferă de ea au tendința de a acumula cantități mari de obiecte, gunoaie și deșeuri menajere în locuințele lor, până la punctul în care condițiile de mediu pot reprezenta un risc serios pentru sănătatea lor și pot cauza probleme de conviețuire cu cei apropiați.
Numele său are o origine curioasă și aproape paradoxală, în persoana unuia dintre cei mai originali și carismatici filosofi pe care ni i-a dat cultura elenă.
Diogene din Sinope
Diogene din Sinope s-a născut într-o colonie grecească, situată pe malul Mării Negre, în anul 412 î.Hr. Totuși, după exilul din acest oraș, se stabilește la Atena, unde a fost contemporan, printre alții, cu Platon.
Diogene a devenit unul dintre principalii exponenți ai școlii cinice, caracterizată prin concepția că omul posedă deja de la sine condițiile necesare pentru a realiza o viață fericită și, în consecință, și prin un profund dispreț pentru bogăție și acumularea de bunuri materiale. Într-un anumit sens, această axiomă a filosofiei cinice ar putea fi exemplificată de o cunoscută zicală: „Nu este mai bogat cel care are mai mult, ci cel care are nevoie de cel mai puțin.”
Acest mod de gândire l-a determinat pe Diogene să adopte un stil de viață curios: potrivit cronicilor vremii, el trăia ca un vagabond, într-un butoi mare și cu aproape nicio posesiune. În același timp, a intrat în discuțiile filosofice ale celor mai iluștri atenieni (inclusiv, desigur, Platon) adesea cu batjocură și dispreț, ceea ce i-a adus reputația de a nu ști cum să se poarte cu oamenii.
Sindromul și înțeleptul
În orice caz, Diogene, de-a lungul vieții sale, a încercat să posede doar ceea ce era strict necesar. De aceea, poate părea ciudat că un sindrom care constă tocmai în acumularea de deșeuri inutile îi poartă numele.
Totuși, există concepția (nu întru totul corectă) că acești oameni simt că toate aceste obiecte pot fi utile la un moment dat, așa că refuză să se despartă de ele.
Natura sa adevărată este neclară și este adesea asociată cu alte probleme psihiatrice și neurologice, cum ar fi depresia sau demența senilă (sindromul Diogene este mai frecvent la vârstnici, deși apare și la persoane mai tinere), precum și cu probleme psihosociale, cum ar fi singurătatea.
Tratamentul poate fi foarte complicat, deoarece persoanele care dezvoltă acest tip de comportament nu sunt adesea conștiente că au o problemă și, de obicei, refuză ajutorul extern, își abandonează locuințele sau scapă de „bunurile” lor.