Fenomenul de parentificare apare atunci când un copil își asumă responsabilități și roluri parentale, ceea ce poate avea un impact asupra dezvoltării normale a acestuia. În loc ca părintele să ofere sprijin copilului, copilul este cel care ajunge să sprijine părintele.
Înțelegerea cauzelor parentificării și recunoașterea semnelor poate fi de ajutor în procesul de vindecare. Parentificarea apare adesea în urma unei dinamici familiale complexe și poate avea diverse cauze.
Unele cauze comune includ absența părinților, fie că este vorba de absența fizică sau emoțională, ceea ce îl poate determina pe copil să își asume responsabilități pentru a compensa absența acestora. Acest lucru poate apărea, de asemenea, în cazurile de divorț.
Dificultățile financiare din cadrul familiei pot duce, de asemenea, la asumarea de către un copil a unor sarcini și responsabilități pentru a ajuta la gestionarea presiunii financiare.
Atunci când unul sau ambii părinți se confruntă cu probleme de sănătate, cum ar fi boli fizice sau psihice, copiii își pot asuma roluri de îngrijire pentru părinții lor sau pentru frații mai mici. Presiunile culturale sau sociale pot, de asemenea, să îi împingă pe copii să își asume responsabilități familiale mai devreme decât se așteptau.
În cele din urmă, copiii care au suferit abuzuri sau neglijență pot simți nevoia de a-și asuma roluri necesare pentru supraviețuirea lor, cum ar fi protejarea fraților mai mici sau menținerea stabilității în familie.
Dacă vă amintiți că ați avut responsabilități mature sau că ați avut grijă de alți membri ai familiei încă de la o vârstă fragedă, este posibil să fi experimentat parentificarea. Sentimentul unei poveri constante de a menține bunăstarea emoțională și fericirea părinților tăi este un indicator tipic.
Copiii parentificați se luptă adesea să identifice și să își exprime propriile nevoi, deoarece s-au concentrat în primul rând pe satisfacerea nevoilor celorlalți.
Dacă încă simțiți un sentiment constant de responsabilitate pentru bunăstarea celorlalți și vă simțiți vinovat atunci când acordați prioritate propriei fericiri, acesta ar putea fi un rezultat al experienței de parentificare.
Copiii parentificați dezvoltă adesea abilități avansate de comunicare, deoarece au fost nevoiți să comunice eficient cu adulții din familia lor și să rezolve probleme. Cu toate acestea, este posibil să fi ratat dezvoltarea unor abilități sociale adecvate vârstei lor.
De asemenea, este posibil să simțiți o lipsă de amintiri din copilărie, deoarece este posibil ca experiențele dumneavoastră să nu se fi aliniat cu ceea ce este tipic pentru un copil. Copiii parentalizați dezvoltă adesea o nevoie continuă de a fi salvatorul celorlalți, neglijându-și propriile nevoi și dorințe de a-i mulțumi pe ceilalți.
Experiența de a fi responsabil pentru ceilalți poate face dificil să spui „nu” și să stabilești limite sănătoase în relații. Este obișnuit să îi pui mereu pe ceilalți pe primul loc și să simți că te pierzi pe tine însuți în relații doar pentru a asigura bunăstarea celor din jurul tău.