În fața unui aliment cu o pată de mucegai, primul impuls este fie să-l aruncăm pe loc, fie să-l „salvăm” cu un cuțit. Adevărul e undeva la mijloc, iar nuanțele contează.
Biologul Tobias Mapulanga, cofondator al Repose Healthcare, explică de ce nu toate mucegăirile sunt la fel și cum, în anumite cazuri, alimentele pot fi consumate în siguranță dacă sunt curățate corect.
Iar miza nu e mică: 41% din risipa alimentară din gospodării apare pur și simplu pentru că produsele „nu sunt folosite la timp”. Regula de bază pe care o propune specialistul e simplă și utilă: „tare și uscat” versus „moale și umed”.
Alimentele dense, ferme, cu structură compactă, pot fi uneori salvate prin tăierea generoasă a zonei afectate. Cele moi sau umede, în schimb, permit răspândirea rapidă a mucegaiului și trebuie aruncate imediat.
În categoria alimentelor care pot fi salvate intră brânzeturile tari, precum Cheddar sau Parmezanul. Dacă mucegaiul apare pe o bucată întreagă, se îndepărtează cel puțin 2,5 cm în jurul și sub zona afectată, pentru că „rădăcinile” mucegaiului pot pătrunde în profunzime.
Această regulă se aplică exclusiv bucăților solide; brânzeturile feliate, rase, moi sau tartinabile nu se califică și merg direct la coș. Un miros neplăcut sau o culoare închisă a mucegaiului sunt semne sigure că produsul nu mai e sigur.
Salamurile crud-uscate pot avea, pe înveliș, un strat alb, pudrat. E normal și chiar protector; poate fi șters cu o cârpă curată sau cu puțin oțet. Situația se schimbă dacă apar mucegai verde sau negru, un aspect lipicios sau dacă mucegaiul pătrunde în carne.
Atunci, ori se taie cel puțin 1 cm sub zona afectată, ori se aruncă produsul. Iar dacă miroase acru, a amoniac sau a rânced, nu există loc de ezitare. Morcovii, fiind denși, oferă mai mult control.
Pata de mucegai se îndepărtează cu o marjă de minimum 2,5 cm, apoi morcovul se curăță printr-o decojire groasă. Orice zonă moale, umedă sau un miros suspect anulează însă această opțiune.
La fel și în cazul verzei: câteva frunze exterioare se înlătură, iar zona afectată se decupează cu cel puțin 2,5 cm în jur. Structura compactă limitează răspândirea mucegaiului, dar, dacă apar umezeală, textură moale sau miros, produsul trebuie aruncat.
Fructele tari, precum merele și perele, pot fi și ele „salvate” dacă mucegaiul e surprins în fază incipientă. Se îndepărtează o porțiune generoasă din jurul și de sub pata vizibilă. Dacă fructul a devenit moale, umed, are miros neplăcut sau a fost deja tăiat, e mai sigur să fie eliminat.
Există însă alimente care nu suportă compromisuri. Brânzeturile moi, iaurtul, fructele de pădure, resturile de mâncare și produsele gătite trebuie aruncate la primul semn de mucegai. Pâinea este un caz aparte: structura ei aerată permite mucegaiului să se răspândească mult înainte să-l vedem.
O singură pată vizibilă compromite întregul produs. Iar dacă resturile au stat mai mult de trei-patru zile sau prezintă urme de mucegai, reîncălzirea nu le face sigure; toxinele produse de mucegai nu sunt distruse de temperatură.
