Atunci când o răceală obișnuită pare să se prelungească nefiresc, iar senzația de nas înfundat și o presiune persistentă la nivelul feței devin parte din cotidian, este posibil să ne confruntăm cu mai mult decât o simplă viroză.
Vorbim despre rinosinuzită, o afecțiune des întâlnită în cabinetele medicilor ORL, care se manifestă prin inflamația mucoasei nazale și a sinusurilor paranazale.
O răceală comună, cunoscută medical ca rinită acută virală, debutează de obicei cu un nas înfundat, secreții nazale transparente, fie spre exterior, fie resimțite în gât, o ușoară diminuare a mirosului și uneori o durere de cap difuză.
Aceste simptome se atenuează și dispar în mod normal în aproximativ 5-7 zile, cu un tratament simptomatic adecvat. Însă, dacă neplăcerile persistă sau chiar se intensifică după această perioadă, semnalul de alarmă indică o posibilă rinosinuzită, care poate fi de natură virală sau bacteriană.
Rinosinuzita nu este o afecțiune unitară, ci îmbracă diverse forme, clasificate fie după durata simptomelor, fie după cauză.
Din perspectiva timpului, poate fi acută, atunci când simptomele durează mai puțin de patru săptămâni, subacută, extinzându-se între patru și douăsprezece săptămâni, sau cronică, depășind pragul de doisprezece săptămâni.
Aceasta din urmă se subdivide, la rândul ei, în rinosinuzita cronică fără polipi nazali și rinosinuzita cronică cu polipoză nazală.
Cauzele sunt la fel de variate, de la cele virale, care sunt și cele mai comune, la cele postvirale, bacteriene, fungice, alergice sau chiar combinate, alergo-infectate.
Stabilirea unui diagnostic precis începe cu o discuție amănunțită între medic și pacient, în care se colectează informații esențiale despre istoricul medical și simptomele resimțite – un proces numit anamneză.
Aceasta este completată de un examen clinic minuțios și, adesea, de investigații paraclinice precum examenul fibroendoscopic nazofaringolaringian, care permite o vizualizare directă a mucoasei.
Pentru o imagine completă, sunt necesare și examene imagistice, cum ar fi tomografia computerizată (CT) a sinusurilor paranazale sau rezonanța magnetică nucleară (RMN) cranio-cerebrală, precum și un examen bacteriologic al secrețiilor nazale, recoltate endoscopic, pentru a identifica agentul patogen responsabil, dacă este cazul.
Simptomele rinosinuzitei sunt împărțite în două categorii: majore și minore, iar diagnosticul se confirmă prin prezența a cel puțin două simptome majore sau a unui simptom major însoțit de două minore.
Printre simptomele majore se numără obstrucția nazală, adică senzația constantă de nas înfundat, rinoreea antero-posterioară – secrețiile nazale care curg fie vizibil spre exterior, fie în spatele nasului, ajungând în gât – o durere sau presiune resimțită în zona sinusurilor, care se poate accentua la aplecarea capului, și diminuarea sau chiar pierderea completă a mirosului.
Simptomele minore includ tusea, adesea provocată de scurgerea secrețiilor nazale în gât, febra, o respirație neplăcută, de asemenea legată de secrețiile posterioare, și durerile dentare. Există anumiți factori care pot crește susceptibilitatea unei persoane de a dezvolta rinosinuzită.
Acești factori de risc includ afecțiuni medicale preexistente, cum ar fi diabetul zaharat, astmul bronșic, alergiile respiratorii sau refluxul gastroesofagian.
Anomaliile anatomice, precum o deviație de sept nazal, cornetele nazale inferioare hipertrofice (îngroșate, caracteristice rinitei cronice) sau prezența polipilor nazali pot bloca ventilarea corectă a sinusurilor.
De asemenea, factorii de mediu joacă un rol important: poluarea atmosferică, fumatul activ sau pasiv, traumatismele faciale și infecțiile dentare netratate sau incorect gestionate. Toate acestea, pe un fond de oboseală, stres și o imunitate slăbită, pot facilita apariția rinosinuzitei.
Când simptomele persistă mai mult de douăsprezece săptămâni, în ciuda unui tratament medicamentos corect, diagnosticul se îndreaptă spre rinosinuzita cronică. Aceasta, așa cum am menționat, poate fi cu sau fără polipoză nazală.
Cauzele frecvente ale rinosinuzitei cronice sunt variate: o deviație de sept nazal care restricționează sau blochează căile de drenaj ale sinusurilor, rinita cronică hipertrofică adesea asociată cu o deviație de sept, reacțiile alergice, implanturile dentare, precum și infecțiile tractului respirator, în special virozele.
Aceste infecții pot inflama mucoasa rinosinusală, bloca ventilarea sinusurilor și crea un mediu propice dezvoltării bacteriilor. Un caz aparte este rinosinuzita acută recurentă, definită prin cel puțin patru episoade acute pe an, cu o remisie completă a simptomelor între episoade.
Tratamentul rinosinuzitelor este personalizat în funcție de severitatea simptomatologiei și de particularitățile fiecărui caz, putând fi medicamentos sau chirurgical.
Terapia medicamentoasă include instilații nazale cu soluții saline, decongestionante nazale pentru reducerea obstrucției, mucolitice pentru fluidificarea secrețiilor, antiinflamatorii pentru diminuarea durerii și a inflamației mucoasei, antialergice și, în anumite situații, antibiotice, administrate însă numai după realizarea unei culturi cu antibiogramă.
Tratamentul chirurgical este recomandat în situații specifice: atunci când rinosinuzita acută sau cronică prezintă complicații, când forma cronică nu răspunde la un tratament medicamentos corect administrat sau în cazurile de rinosinuzită cronică asociată cu polipoza nazală.
O metodă chirurgicală de elecție, considerată elegantă, este Chirurgia Endoscopică Funcțională a Sinusurilor (FESS).
Aceasta se realizează sub anestezie generală, pe cale nazală, sub ghidaj endoscopic, cu scopul de a restabili drenajul natural al sinusurilor, de a lărgi orificiile de drenaj, de a curăța sinusurile afectate și de a îndepărta orice factor obstructiv.
Adesea, în cadrul aceleiași intervenții, este necesară și o septoplastie cu turbinoreducție, pentru a elimina definitiv factorii obstructivi care cauzează sau întrețin rinosinuzitele.
