„Menstruația doare, e normal. ” Câte femei au auzit asta și au tăcut? În spatele acestei replici aparent inofensive se ascunde o cronică tăcută care afectează aproximativ 1 din 10 femei aflate la vârsta reproductivă.
Și, pentru multe dintre ele, trec ani întregi până când un medic le pune un nume pe suferință. Endometrioza nu este o simplă „menstruație mai grea”. Este o boală în care un țesut asemănător mucoasei uterine crește în afara uterului – pe ovare, trompe, pe membrana care căptușește abdomenul.
Acest țesut răspunde la hormoni exact ca endometrul normal: se îngroașă, sângerează, provoacă inflamație. Doar că, neavând pe unde să iasă, totul rămâne înăuntru. Și atunci apare durerea. Apar cicatricile. Apar aderențele care lipesc organele între ele. De ce întârzie atât diagnosticul?
Pentru că femeile sunt învățate să considere chinul lunar ceva firesc. „Dacă nu poți merge la școală sau la muncă din cauza durerii, nu ești obișnuită – ești bolnavă”, spun specialiștii. Numai că, de multe ori, nici pacientele nu știu că durerea aceea nu e normală.
Iar boala se instalează încet, perfid. Ani de zile, simptomele se intensifică gradat, iar femeia ajunge să creadă că așa e viața. Pe deasupra, tabloul clinic este extrem de variat. Nu e vorba doar de dureri pelvine.
Endometrioza poate provoca disconfort în timpul contactului sexual, oboseală cronică fără motiv aparent, tulburări digestive – balonări, constipație, diaree sau durere la defecație, mai ales în timpul menstruației. Poate da și probleme la urinare.
Și, poate cel mai dureros dintre toate, infertilitatea. Nu e de mirare că boala este adesea confundată cu sindromul de colon iritabil, cu infecții urinare repetate sau cu alte afecțiuni ginecologice banale.
Cum identificăm și confirmăm diagnosticul medical
Confirmarea nu vine ușor. De cele mai multe ori, drumul începe la medicul de familie, care poate fi primul care ridică suspiciunea.
Acolo, pacienta este întrebată despre ciclu, despre durere, despre viața sexuală, despre tranzit, despre istoricul familial – pentru că endometrioza poate avea o componentă genetică.
Un jurnal al simptomelor, în care femeia notează când apare durerea și ce altceva simte (migrene, insomnii, anxietate), poate oferi mai mult decât o simplă relatare la consultație. Urmează trimiterea la ginecolog.
Acolo, o ecografie transvaginală poate detecta chisturi ovariene specifice, numite endometrioame. Dacă boala este mai avansată, se ajunge la RMN pelvin cu protocol special.
Iar în ultimă instanță, la laparoscopie – o intervenție chirurgicală minim invazivă care permite medicului să vadă direct leziunile și să le îndepărteze.
Poți opri evoluția bolii prin tratament adecvat?
Intervenția timpurie nu este un moft. Aderențele extinse, afectarea organelor vecine, scăderea rezervei ovariene – toate acestea pot fi prevenite dacă se acționează la timp.
Tratamentul poate include medicație hormonală pentru controlul simptomelor, antiinflamatoare pentru durere și, când e cazul, chirurgie. În plus, abordarea modernă nu neglijează nici sănătatea psihică: durerea cronică își pune amprenta asupra emoțiilor, iar suportul psihologic este parte din ecuație.
Pe tot acest parcurs, medicul de familie rămâne aliatul principal. El monitorizează evoluția, ajustează tratamentul împreună cu ginecologul și oferă sprijinul pe termen lung. Endometrioza nu este o sentință la suferință, dar este o boală care cere o echipă medicală bine coordonată.
Dacă durerile menstruale te opresc din rutină, dacă simți dureri pelvine persistente sau ai dificultăți în a obține o sarcină după 12 luni de încercări, nu le ignora. Programează o consultație la medicul tău de familie. Descrie simptomele.
O anamneză corectă și investigațiile potrivite pot scurta drumul spre diagnostic și tratament. Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultul medical. Dacă ai simptome sau nelămuriri, adresează-te medicului tău de familie.
Articol scris de: Dr. Andrei Lefter este medic rezident în specialitatea Medicină de Familie. Data publicării: 03.06.2026.
