În fiecare an, odată cu apropierea primăverii, data de 9 martie capătă o rezonanță specială în calendarul popular românesc.
Este ziua în care Biserica Ortodoxă îi pomenește pe cei 40 de Mucenici uciși în Sevastia, însă, dincolo de crezul creștin, spiritualitatea populară îi atribuie acestei zile o conotație mult mai profundă, ancorată în vechi credințe geto-dacice.
Potrivit acestora, numărul sfinților martiri nu era de 40, ci de 44, exact câte zile se scurg între 9 martie și 23 aprilie, o legendă consemnată inclusiv de folcloristul Simion Florea Marian, într-o poveste culeasă din Frătăuții Vechi, Moldova.
Această zi este, prin excelență, momentul în care gospodinele devin păstrătoarele unui ritual culinar străvechi. Ele pregătesc mucenici, colaci ritualici modelați sub forma cifrei opt, simbolizând trupul uman stilizat.
Acești mucenici sunt apoi duși la biserică pentru a fi binecuvântați, iar în familii devin o ofrandă și o bucurie împărtășită, menită să aducă bunăstare. În credința populară, în ziua mucenicilor, se spune că se deschid mormintele și chiar Porțile Raiului, un moment de comuniune între lumi.
De aceea, pe lângă mucenici, femeile pregătesc 40 de colaci speciali, cunoscuți și sub denumirile de sfinți sau brădoși. Prepararea mucenicilor variază subtil de la o regiune la alta, fiecare zonă adăugând o notă specifică tradiției.
În Moldova, acești colaci cu forma de opt sunt pregătiți dintr-un aluat bogat de cozonac, apoi sunt copți, unși cu miere aurie și presărați din belșug cu nucă măcinată, transformându-se într-un desert pufos și aromat.
În Dobrogea, deși forma rămâne aceeași, mucenicii sunt mult mai mici și nu sunt copți, ci fierți într-o zeamă dulce de apă, zahăr, scorțișoară și nucă.
Această variantă fierbinte simbolizează lacul înghețat în care, conform legendei, au fost aruncați Sfinții Mucenici, transformând o poveste de sacrificiu într-o amintire dulce și călduroasă.
Ziua de Măcinici, așa cum este numită în limbajul popular, marchează o adevărată cumpănă a anotimpurilor, reprezentând începutul primăverii. Acest prag este celebrat printr-o multitudine de obiceiuri și credințe adânc înrădăcinate.
Pe lângă deschiderea simbolică a mormintelor și a Porților Raiului, oamenii așteaptă spiritele morților, pregătind focuri rituale și întinzând mese îmbelșugate.
Focurile au un rol esențial: ele purifică spațiul, ajută Soarele în lupta cu întunericul, într-un moment de echilibru cosmic când ziua devine egală cu noaptea. Oamenii, vitele și chiar și construcțiile sunt purificate prin afumare cu tămâie, cârpe aprinse sau apă sfințită.
Cenușa de la focurile de Măcinici, presărată în jurul casei și anexelor gospodărești, are rolul de a oferi protecție magică.
Este, de asemenea, un moment propice pentru observații meteorologice și prevestiri despre noroc, pentru „retezarea stupilor” – o primă verificare a albinelor după iarnă – și pentru tăierea primelor corzi de viță-de-vie. Un obicei deosebit de important este pornirea simbolică a plugului.
Această zi este considerată sărbătoarea agricultorilor, iar scoaterea plugului în fața casei, într-un mod festiv, deschide ciclul sărbătorilor de primăvară și, totodată, al muncilor agricole specifice anotimpului.
Era un moment în care plugarii încheiau înțelegeri de întovărășire, pecetluite adesea cu petreceri memorabile. Se crede că orice este semănat în această zi va rodi de 40 de ori mai mult, iar cine nu respectă sărbătoarea va avea de suferit timp de 40 de zile.
Ziua mucenicilor servea și ca un fel de buletin meteorologic popular. O ploaie în această zi era considerată un prevestitor al ploilor de Paște, un tunet anunța o vară rodnică pentru toate culturile, iar un îngheț în noaptea premergătoare promitea o toamnă lungă și blândă.
În credințele daco-romanilor, 9 martie marca sfârșitul ciclului celor „nouă babe”, reprezentând moartea Babei Dochia și încheierea iernii. De aici începea șirul zilelor „moșilor”, care anunțau debutul zilelor agricole.
Bătrânii, înarmați cu bâte sau maiuri, loveau pământul într-un gest magic, încercând să trezească forțele adormite ale naturii. Aceleași focuri rituale, pe deasupra cărora sar tineri, flăcăi și fete, aveau un scop similar de purificare și trezire.
Toate gunoaiele erau arse în această zi, cu speranța de a grăbi sosirea primăverii. Cultul moșilor, patroni ai ciclurilor naturale, asigurând belșugul ogoarelor și sporul vitelor în noul an, se afla în centrul atenției sătenilor.
În cinstea lor, în ziua de Măcinici se pregătesc copturi rituale, împărțite ca pomană. Femeile fac măcenici, pe care îi numesc sfințișori sau bradoși, modelându-i în forme diverse, de om, opturi, melc, spirală sau albină. Aceștia sunt duși la biserică și oferiți săracilor.
O tradiție aparte este prepararea unei turte în chip de om fără ochi, numită Uitata. Aceasta este dată copiilor, spre a fi mâncată cu miere, fiind o ofrandă pentru morții care, din greșeală, nu au fost pomeniți pe parcursul anului.
Nu în ultimul rând, o veche datină cere ca fiecare bărbat să bea 40 de pahare cu vin în această zi, câte unul pentru fiecare dintre cei 40 de mucenici, amintind de numărul 40, adesea asociat cu lumea de dincolo și cu pomenirea celor plecați.
