La 39 de ani, Laurette Atindehou numără din nou zilele până la următoarea operație. Nu și le dorește, dar corpul ei pare să nu mai asculte de altceva. A intrat în sala de chirurgie la sfârșitul lunii aprilie, pentru o intervenție la piciorul stâng. Spera că, de data asta, va fi suficient. Nu a fost.

Acum stă acasă, imobilizată, și încearcă să facă față unui verdict pe care nu l-a prevăzut. Infecția s-a întors exact în zona operată. Substanța care trebuia să o ajute a devenit, din nou, o bombă cu ceas în țesuturile ei.

Medicii au fost categorici: va trebui să o scoată printr-o nouă intervenție, programată la începutul lunii iunie. În spatele acestei proceduri se ascunde o realitate cumplită, pe care Laurette o poartă în trup de mai bine de un an. Cei care o urmăresc știu că lupta ei nu a început ieri.

Peste 20 de operații și o listă interminabilă de anestezii au lăsat urme adânci. De data asta însă, miza pare mai mare ca niciodată. „Este foarte greu… Mi-am pierdut mult timp, sănătatea și liniștea”, spune ea, cu o sinceritate care taie respirația. Nu poate merge decât câțiva pași prin casă.

Viața ei s-a redus la un triunghi strâmt: pat, control medical, recuperare. Iar răbdarea, spune ea, a devenit cel mai greu de câștigat dintre toate. Și totuși, în mijlocul acestei încercări, Laurette păstrează o sămânță de speranță. Speră că viitoarea operație va fi ultima.

Că până în septembrie sau octombrie, va putea să-și reia viața de dinainte. Până atunci, rămâne acasă, sub supraveghere, și privește înainte cu teamă, dar și cu credință.