Se ascunde după mama, se agață de piciorul tatei sau tace complet când un necunoscut îi adresează o întrebare. Imediat, verdictul vine de la sine: e timid. Eticheta lipește repede, dar explicațiile sunt mai nuanțate decât pare la prima vedere.
Iar presiunea adulților de a saluta, de a răspunde sau de a deveni brusc sociabil nu face decât să complice lucrurile. Pentru un copil mic, părintele este punctul fix de siguranță atunci când terenul devine necunoscut.
Când apare cineva pe care nu îl cunoaște suficient, are nevoie să privească întâi, să evalueze, abia apoi să interacționeze. A rămâne aproape de mamă sau tată poate fi, de fapt, felul lui de a-și potoli emoțiile și de a se adapta pas cu pas.
Comportamentul social al celui mic fluctuează puternic în funcție de context. Un copil care acasă vorbește fără oprire poate amuți în fața unor persoane străine, iar asta nu înseamnă automat că există o problemă.
Întrebările care pun presiune pe copil
Citește și: „Cum te cheamă?”, „La ce grădiniță mergi?”, „De ce nu vorbești?”, „Nu ne spui și nouă o poezie?” Pentru adulți, sunt întrebări inocente, aproape o formalitate.
Pentru un copil care abia încearcă să se obișnuiască cu prezența unor oameni noi, însă, șirul de întrebări și toate privirile ațintite asupra lui pot deveni copleșitoare. Pe măsură ce cresc, copiii devin tot mai conștienți de felul în care îi văd ceilalți.
Unii ajung să se teamă că vor greși răspunsul, că vor face o gafă sau că vor fi judecați. De aceea, simplul fapt că un copil se ascunde în spatele părintelui nu este de ajuns pentru a vorbi despre anxietate socială.
Contează cât de des apare comportamentul, cât de intens este disconfortul și, mai ales, cât de mult afectează viața de zi cu zi.
Când e nevoie de ajutor specializat
În loc să îl tragă în față sau să îl oblige să vorbească, părinții îi pot da voie să stea aproape și să observe. E mai bine să nu fie presat să îmbrățișeze, să sărute, să dea mâna sau să răspundă imediat cuiva față de care încă nu se simte în largul lui.
Se poate pregăti terenul înainte de o vizită: copilul poate afla cine urmează să vină și că are libertatea să vorbească atunci când se simte gata. Există totuși situații în care comportamentul merită discutat cu un specialist.
Printre semnalele care cer mai multă atenție se numără evitarea constantă, din frică, a petrecerilor, activităților școlare sau interacțiunilor cu alți copii, suferința intensă când trebuie să vorbească cu persoane necunoscute,
teama persistentă de a fi judecat și dificultățile sociale care ajung să afecteze prieteniile, școala sau activitățile cotidiene. Așadar, înainte de a decreta că un copil „este timid”, poate fi mai util să îi oferim puțin timp.
Uneori, faptul că se ascunde în spatele părintelui spune doar atât: încă nu se simte pregătit să comunice cu oameni pe care nu îi cunoaște. Foto: shutterstock
