Aderențele postoperatorii reprezintă benzi de țesut cicatricial care se formează în urma procesului natural de vindecare după intervenții chirurgicale sau inflamații severe în zona pelvină.
Această afecțiune este frecvent discutată în comunitățile dedicate endometriozei, deoarece poate afecta semnificativ calitatea vieții pacientelor după operații precum cele pentru endometrioză profund infiltrativă sau histerectomie.
Aceste benzi de țesut cicatricial pot lipi între ele structuri anatomice care în mod normal ar trebui să rămână mobile și independente, cum ar fi intestinul de uter, ovarul de ligamentele pelvine sau vezica de vagin.
Formarea aderențelor constituie un răspuns fiziologic al organismului la traumele chirurgicale, însă uneori acest răspuns devine excesiv, provocând simptome precum durere, senzație de tragere, disconfort la efort sau la ovulație, precum și tulburări digestive sau urinare.
Predispoziția pentru dezvoltarea aderențelor variază de la o persoană la alta, fiind influențată de factori genetici, imunologici și hormonali. Unele paciente dezvoltă rapid aderențe dense și dureroase după intervenții, în timp ce altele au o recuperare postoperatorie fără complicații semnificative.
Este important de menționat că durerile postoperatorii nu indică neapărat o recidivă a endometriozei. Aceste dureri pot fi cauzate de aderențe, mai ales când acestea implică structuri nervoase sau zone funcțional sensibile, precum nervul pudendal, plexul hipogastric sau ligamentele uterosacrate.
Simptomele pot simula o recidivă, incluzând dureri pelvine, disconfort digestiv sau dureri la contactul sexual, fără ca leziunile endometriozice să fi reapărut.
Pentru evaluarea corectă a cauzelor durerii, se recomandă un examen clinic ginecologic complet, evaluare neuropelveologică și investigații imagistice de înaltă precizie, cum ar fi RMN-ul pelvin cu protocol dedicat endometriozei, realizat în centre medicale specializate.
Riscul de formare a aderențelor crește proporțional cu numărul intervențiilor chirurgicale pelvine. O pacientă care a suferit multiple operații în zona pelvină pentru endometrioză, chisturi, fibroame sau histerectomie prezintă un risc mai mare de a dezvolta aderențe simptomatice.
Din acest motiv, prima intervenție are o importanță crucială și ar trebui efectuată de un chirurg cu experiență în chirurgia ginecologică avansată, capabil să minimizeze traumatismele tisulare, să controleze sângerarea și să utilizeze bariere antiaderențiale când este necesar.
Chirurgia robotică, precum cea realizată cu sistemul Da Vinci, poate reduce teoretic riscul de aderențe datorită preciziei crescute, manipulării delicate a țesuturilor și vizibilității excelente, ceea ce determină un traumatism local redus și sângerare minimă.
Totuși, rezultatul final depinde în mare măsură de experiența și abordarea chirurgului care utilizează acest sistem. Pentru pacientele cu dureri persistente cauzate de aderențe, există soluții terapeutice.
Adezioliza reprezintă o intervenție chirurgicală prin care aderențele sunt secționate și eliminate, permițând organelor să își recapete mobilitatea și funcționalitatea normale.
Procedura se realizează de obicei prin laparoscopie sau chirurgie robotică pentru a minimiza riscul formării de noi aderențe. Când durerile postoperatorii persistă după 6-12 luni și sunt intense, acestea pot indica un sindrom de compresie a nervilor pelvini.
Adezioliza se recomandă în cazuri specifice: dureri pelvine severe cu impact major asupra calității vieții, simptome sugestive pentru obstrucție intestinală sau hidronefroză, disconfort în procedurile de reproducere asistată sau durere neuropată cauzată de țesut cicatricial care comprimă nervii pelvini.
Aderențele postoperatorii reprezintă o consecință frecventă a intervențiilor chirurgicale pelvine. Deși pot provoca dureri, prezența lor nu indică automat o recidivă a endometriozei.
Cu o evaluare medicală adecvată, abordare multidisciplinară și intervenții specifice atunci când este necesar, această afecțiune poate fi gestionată eficient.
