Pe 4 februarie, de Ziua Mondială a Cancerului, Prințesa de Wales a transmis un mesaj video în care a vorbit deschis despre lupta cu boala și despre sprijinul de care au nevoie cei afectați.
Videoclipul, publicat pe canalele oficiale ale Palatului Kensington, este însoțit de imagini din vizita ei la spitalul Royal Marsden, în ianuarie 2025, chiar în ziua în care a anunțat că se află în remisie după tratament.
„De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care se confruntă cu un diagnostic de cancer, care urmează un tratament sau care încearcă să-și găsească drumul spre recuperare. Cancerul atinge atât de multe vieți.
Nu doar pe cele ale pacienților, ci și pe ale familiilor, prietenilor și îngrijitorilor care le sunt alături. Așa cum știe oricine a trecut printr-o astfel de experiență, acest drum nu este unul liniar. Sunt momente de frică și oboseală.
Dar există și momente de forță, de bunătate și de conexiune profundă. Astăzi este un memento al importanței grijii, înțelegerii și speranței. Vă rog să șțiți că nu sunteți singuri”, a transmis Kate. Contextul personal dă greutate fiecărui cuvânt.
În martie 2024, Prințesa de Wales a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer și s-a retras din viața publică pentru a urma tratamentul.
După ce a intrat în remisie, a vorbit despre etapa dificilă care urmează încheierii terapiei: „În timpul tratamentului trebuie să îți pui o față curajoasă și să faci dovada stoicismului. Când tratamentul se termină, te gândești: Pot continua?
Pot reveni la normal?, dar, de fapt, faza de după este foarte, foarte dificilă. Să ai pe cineva care să te ajute, să te susțină și să te ghideze prin această etapă este cu adevărat valoros.” Prin cuvinte simple și directe, mesajul ei cheamă la empatie și răbdare.
Reamintește că, dincolo de statistici și protocoale, există o comunitate care poate face diferența. Și promite celor aflați în luptă că nu sunt singuri.





