Sindromul picioarelor neliniștite, denumit și boala Willis-Ekbom, reprezintă o tulburare neurologică caracterizată prin senzații inconfortabile predominant la nivelul picioarelor. Aceste senzații, adesea descrise ca furnicături sau mâncărimi, generează o nevoie irezistibilă de a mișca picioarele.
Manifestările sindromului apar frecvent în timpul serii sau nopții, în perioadele de repaus, ședere prelungită sau la încercarea de a adormi. Această perturbare poate conduce la tulburări severe de somn, oboseală cronică, dificultăți de concentrare și, în anumite cazuri, la anxietate și depresie.
Sindromul picioarelor neliniștite poate fi clasificat în formă primară, fără o cauză specifică identificată, posibil având o componentă genetică, și formă secundară.
Aceasta din urmă este asociată cu diverse condiții medicale, incluzând deficitul de fier sau anemia feriprivă, sarcina, diabetul și neuropatia, precum și insuficiența renală cronică.
Anumite medicamente pot contribui, de asemenea, la apariția sau agravarea simptomelor; acestea includ antihistaminice de generație veche, antipsihotice, antidepresive, unele medicamente pentru greață și hormoni tiroidieni.
Obiceiurile precum consumul excesiv de cofeină, alcool sau tutun pot intensifica manifestările. Managementul sindromului picioarelor neliniștite implică mai multe abordări. Primul pas este identificarea potențialelor cauze.
Simplificarea sau ajustarea anumitor obiceiuri ori a tratamentelor medicamentoase poate reduce intensitatea simptomelor. Adoptarea unei igiene riguroase a somnului este esențială.
Aceasta implică menținerea unui program regulat de somn și trezire, evitarea expunerii la ecrane cu două până la trei ore înainte de culcare și crearea unui mediu de dormit răcoros, întunecat și liniștit, minimizând distragerile precum televizorul sau telefonul.
Deficitul de fier reprezintă o cauză frecventă a sindromului. Administrarea de suplimente orale de fier, sau în unele cazuri intravenoase, poate fi necesară. De asemenea, deficitul de vitamina D poate contribui la exacerbarea simptomelor.
Activitatea fizică moderată, cum ar fi mersul pe jos, înotul sau exercițiile de rezistență, poate fi benefică, însă exercițiile fizice excesive ar trebui evitate, deoarece pot agrava simptomele.
Practicarea yoga și a exercițiilor de întindere a demonstrat capacitatea de a reduce simptomele și de a îmbunătăți calitatea somnului. Masajul picioarelor poate, de asemenea, diminua tensiunea musculară și calma senzațiile neplăcute.
Pentru formele moderate sau severe, intervenția farmacologică poate fi necesară. Agoniștii dopaminergici, incluzând pramipexolul, ropinirolul și rotigotina, sunt considerați eficienți, dar pot determina o agravare a simptomelor pe termen lung, fenomen numit augmentare.
Gabapentinul este util pentru ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității somnului. Benzodiazepinele pot facilita adormirea, dar nu acționează direct asupra sindromului. În cazuri severe, opioidele în doze mici pot fi utilizate, însă exclusiv sub strictă supraveghere medicală.
Pe lângă abordările menționate, există și alte tratamente și dispozitive disponibile. Bandajele speciale pentru picior pot aplica presiune pe anumite puncte, reducând simptomele, iar compresia pneumatică poate îmbunătăți circulația sanguină și calma manifestările.
O metodă recent aprobată este activarea tonică motorie (TOMAC), care stimulează nervii peronieri. Spectroscopia în infraroșu apropiat, o altă abordare, vizează creșterea circulației sanguine și a oxigenării țesuturilor.
Există și alte metode cu dovezi mai puțin solide de eficacitate, precum băile calde sau reci, stimularea magnetică transcraniană repetitivă, stimularea electrică nervoasă transcutanată, acupunctura și, în anumite situații, intervențiile chirurgicale pentru varice, dacă acestea contribuie la simptomatologie.
