Sindromul persoanei rigide este o afecțiune neurologică autoimună rară care provoacă rigiditate musculară și spasme extrem de dureroase. Aceste spasme pot fi atât de intense încât pot duce la fracturi osoase.
Boala debutează de obicei cu rigiditate la nivelul trunchiului și al abdomenului înainte de a se răspândi la brațe și picioare, ceea ce face ca pacienții să aibă dificultăți în a merge și le crește riscul de căderi și fracturi.
Simptomele apar de obicei între 30 și 40 de ani, dar diagnosticarea bolii poate fi dificilă din cauza asemănării cu alte afecțiuni neurologice. Deși nu există un tratament pentru sindromul persoanei rigide, sunt disponibile tratamente pentru a gestiona simptomele și a încetini progresia acestuia, îmbunătățind calitatea vieții pacienților.
Două simptome majore ale afecțiunii sunt rigiditatea musculară la nivelul trunchiului, brațelor și picioarelor și spasmele musculare severe care pot fi declanșate de diverși stimuli, cum ar fi zgomotele puternice, atingerea fizică, schimbările de temperatură și stresul.
Acest lucru poate duce la anxietate la pacienți, ceea ce face dificilă părăsirea locuinței din cauza fricii de a declanșa spasme și căderi. Pacienții cu sindromul persoanei rigide au o speranță de viață cuprinsă între 6 și 28 de ani.
Pe măsură ce boala avansează, rigiditatea musculară poate deveni constantă, ceea ce duce la dificultăți de mobilitate și la un risc crescut de rănire. Tratamentul se concentrează pe gestionarea simptomelor și pe îmbunătățirea calității vieții pacienților care trăiesc cu această afecțiune dificilă.