În timp ce spitalele românești încearcă să țină pasul cu lipsuri cronice, o altă ramură a medicinei crește rapid, aproape spectaculos. Medicina estetică, cu intervențiile ei chirurgicale și nonchirurgicale, atrage an de an tot mai mulți pacienți.
Potrivit studiilor de specialitate, în România, în 2025, peste 150.000 de femei au apelat la medici esteticieni, iar veniturile clinicilor private de profil au depășit anul trecut 130 de milioane de euro, dublu față de 2018.
Întrebarea planează însă deasupra acestei ascensiuni: vorbim despre o promisiune credibilă de tinerețe prelungită sau despre un marketing costisitor? Despre nevoie sau despre moft?
Iar în fundal rămâne o presiune discretă, dar persistentă: standardele de frumusețe setate de filtre și rețele sociale, nu de biologie. Psihologii avertizează, tot mai des, asupra efectelor acestor presiuni. Industria, însă, nu încetinește.
Pentru a separa miturile de realitate, am stat de vorbă cu Ana Clima, medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, chirurg plastician la Spitalul Floreasca din București și în mediul privat.
Răspunsurile ei încep într-un loc neașteptat: nu la miracolele de întinerire, ci la rutină și igienă. „Problemele tenului se datorează, în primul rând, igienei feței”, spune ea fără ocolișuri. „Dăm mult prea des vina pe vârstă și prea puțin pe faptul că nu avem o igienă facială corectă.
O piele îmbătrânește prematur când nu ne spălăm corect pe față, când nu ne demachiem corespunzător sau când ne expunem la soare fără cremă cu factor de protecție. Doamnele și domnișoarele trebuie să înțeleagă că aceleași reguli se aplică și gâtului.
Poți folosi tone de toxină botulinică și cele mai scumpe creme; nimic nu e mai important decât apa și săpunul dermatologic.” Când vine vorba despre granița dintre necesitate și moft, poziția medicului este la fel de tranșantă. „Da, estetica a devenit în cele mai multe cazuri un moft.
Mă refer la estetica feței. Intervențiile chirurgicale la nivelul corpului, în multe situații, sunt absolut necesare; altfel nu ar exista obiectul intervenției în sine.” Se referă la proceduri precum lipoaspirația sau abdominoplastia, care pot îndepărta un exces periculos de grăsime.
Există și pacienți — femei și bărbați — care, după scăderi masive în greutate, rămân cu surplus de piele la nivelul feței și gâtului; în astfel de cazuri, un lifting facial poate repoziționa structurile profunde coborâte de gravitație. „Aici medicina estetică face minuni”, spune Ana Clima.
„Dar când vrei buze extrem de mari doar pentru că așa e moda, vorbim despre un moft. Și, de multe ori, despre inconștiență.” Un fenomen care îngrijorează tot mai mult profesioniștii este intrarea minorilor în cabinetele estetice.
Conform evidențelor medicale, adolescente chiar de 14 ani cer proceduri variate. Cadru legal există — intervențiile la minori sunt interzise fără acordul părinților — dar bariera devine ușor de trecut când mama sau tata semnează și plătesc, invocând complexe sau teama de stigmatizare.
„Nu aș accepta să injectez un minor nici dacă ar avea 17 ani și 11 luni”, spune medicul. „Despre silicoane nici nu discut. Nu sunt foarte deschisă nici când pacienta are 18 ani. Vorbim despre corpuri încă în dezvoltare. Din păcate, în școli vedem tinere de 14–15 ani cu buzele mărite.
Nu sunt cazuri izolate. Dacă mergi la un liceu de prestigiu din București și te uiți, te îngrozești. Legal, totul poate părea acoperit; moral, nu este etic. Intervențiile estetice la minori ar trebui interzise, exceptând cazurile cu defecte majore și recomandare medicală reală.”
La capitolul riscuri, mesajul e simplu: orice introduci în organism poate complica lucrurile. „Nimic din ceea ce introducem în corp nu e lipsit de riscuri”, explică Ana Clima. „Nu vorbesc doar despre medicina estetică și plastică.
Există pacienți cu transplant de ficat sau de inimă la care organismul respinge organul. Sunt persoane cu proteze de șold în aceeași situație. Femei cu implant mamar. Orice corp străin crește riscul de complicații.”
Studiile din domeniu indică frecvent probleme în cazul implanturilor mamare și al procedurilor de mărire a feselor. De aceea, etapa de informare devine esențială: „Este important ca medicul să explice riscurile înaintea oricărei intervenții. Iar după, indicațiile postoperatorii nu sunt opționale.
Sunt obligatorii. Multe complicații apar pentru că pacientul nu le respectă.” Există și alt tip de dezamăgire, mai puțin spectaculoasă, dar la fel de reală: așteptarea că o intervenție va rezolva pentru totdeauna problema greutății. „Bineînțeles că grăsimea se poate depune la loc”, spune medicul.
„La fel și în cazul unei operații de micșorare a stomacului. Eu pot scoate 5 litri de grăsime, dar dacă pacientul nu duce o viață sănătoasă, grăsimea se va acumula din nou.
Faptul că alegem o lipoaspirație sau o abdominoplastie nu garantează că, pe termen mediu și lung, vom arăta ca în ziua externării. Contează ce facem după: puțină mișcare, o dietă sănătoasă. Faptul că scoatem surplusul nu înseamnă că nu se va produce altul în același loc.
Asta depinde de fiecare pacient.”
