Zvonurile despre divorțul dintre Prințul William și Kate Middleton sunt nefondate, susțin sursele apropiate cuplului

Zvonurile despre divorțul dintre Prințul William și Kate Middleton sunt nefondate, susțin sursele apropiate cuplului

Zvonurile au prins viteză înainte să apară orice dovadă. În ultimele săptămâni, presa internațională și rețelele sociale au amplificat speculațiile despre o posibilă despărțire între Prințul William și Kate Middleton. S

-a vorbit despre tensiuni, despre o relație aflată în impas, chiar despre un divorț considerat de unii „iminent”. Până acum, nu există însă nicio confirmare oficială din partea Palatului Kensington, notează revista People.

Detaliile care au aprins discuțiile au fost, în mare parte, fragmente de viață privată văzute prin lupa internetului.

Un videoclip în care Prințul William apare alături de copiii săi a fost interpretat de unii utilizatori drept un posibil „schimb de custodie”, iar această ipoteză a alimentat un nou val de teorii.

A mai contat și faptul că William nu i-ar fi transmis public un mesaj de ziua de naștere lui Kate, așa cum obișnuise în anii trecuți. Pentru o parte dintre fani, absența gestului a devenit indiciu. Pentru alții, doar o coincidență.

Dinspre anturajul cuplului, mesajul este ferm: nu se pune problema unui divorț. Surse apropiate susțin că zvonurile sunt exagerate, „nimic nu este mai departe de adevăr”, iar cei doi sunt mai degrabă iritați de volumul de bârfe care se propagă online.

În viața publică, agenda lor rămâne aceeași: apar împreună la evenimente și își îndeplinesc îndatoririle regale. Povestea lor nu a fost, de altfel, lipsită de hopuri. William și Kate s-au cunoscut ca studenți la Universitatea St Andrews și au devenit un cuplu în 2003.

În 2007 s-au despărțit temporar, o ruptură despre care apropiații au spus, ulterior, că i-a ajutat să-și clarifice sentimentele și să se maturizeze. S -au împăcat, s-au logodit și s-au căsătorit în 2011. Astăzi au trei copii: Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Specialiștii care urmăresc îndeaproape familia regală văd un tipar familiar: în jurul cuplurilor celebre apar periodic zvonuri, mai ales când fiecare gest devine material pentru interpretări.

În cazul lui William și Kate, multe dintre teorii pornesc de la detalii minore sau de la informații neverificate care circulă rapid online.

Până la o confirmare oficială, realitatea vizibilă rămâne aceeași: cuplul își continuă rolul în cadrul monarhiei britanice, iar divorțul despre care se vorbește rămâne, deocamdată, la nivel de zvon. Foto: Shutterstock, Profimedia.

Distribuie articolul

Detalii suplimentare

Lasă un comentariu