Un copil se întoarce acasă supărat foc pe un coleg care nu vrea să împartă jucăriile, încalcă regulile și îi enervează pe toți. Părintele îl ascultă, îl consolează, dar la câteva zile distanță observă ceva straniu.
Cel mic a început să folosească exact aceleași expresii pe care le critica, să facă gesturi aproape identice și să se poarte într-un mod pe care, până de curând, îl considera inacceptabil. Pare o contradicție flagrantă.
În realitate, mecanismul din spatele acestui comportament este mult mai subtil decât pare la prima vedere. Intuiția părinților spune de obicei că cei mici copiază doar oamenii care le plac sau pe care îi admiră. Afecțiunea joacă un rol, fără îndoială, însă nu este singurul ingredient.
O analiză publicată în 2020 în Annual Review of Developmental Psychology, sub titlul „Funcția socială a imitării în dezvoltare”, a trecut în revistă exact felul în care copiii folosesc imitarea pentru a construi și a menține legături cu cei din jur.
Psihologul Harriet Over, autoarea cercetării, arată că micuții pot reproduce comportamentele altora pentru a semnala că vor să se apropie de ei și să ia parte la activități comune. Gestul imitat nu este însă, în fiecare caz, o încercare de a lega o prietenie.
Contează enorm și poziția socială a persoanei observate, dar și contextul în care apare acel comportament.
Când grupul contează mai mult decât utilitatea
Imaginează-ți un copil căruia glumele unui coleg făcute în timpul orelor îi displac profund. Dacă însă observă că restul clasei râde și îi acordă atenție respectivului coleg, este posibil să înceapă să repete aceleași glume.
Nu pentru că îi place personalitatea acelui copil, ci pentru că a văzut că un anumit tip de comportament stârnește reacții în grup. Un copil poate prelua astfel de manifestări fără să îl simpatizeze pe cel de la care le-a învățat și fără să fie de acord cu tot ceea ce face acesta.
Alteori, influența nu vine de la o singură persoană, ci de la mai mulți copii care se comportă la fel.
Un studiu publicat în 2015 în Journal of Experimental Child Psychology, intitulat „Influența colegilor asupra tendinței copiilor de trei și patru ani de a imita excesiv”, a urmărit modul în care preșcolarii reproduc acțiunile demonstrate de alți copii.
Cercetătorii au constatat că unii copii care foloseau inițial o metodă eficientă pentru a rezolva o sarcină au început să imite și acțiuni complet inutile după ce au văzut mai mulți colegi procedând astfel.
Când au fost puși să realizeze sarcina în privat, fără ceilalți copii, acele acțiuni inutile au dispărut. Concluzia este limpede: cei mici pot fi influențați de ceea ce pare să facă un grup, chiar dacă imitarea nu îi ajută să rezolve sarcina mai eficient.
Experimentul a implicat un puzzle, nu situații de colegialitate tensionată la școală, însă oferă o fereastră clară asupra felului în care funcționează influența grupului. Uneori, ceea ce fac ceilalți contează mai mult decât utilitatea unei acțiuni.
În clasă, un copil poate începe să folosească o expresie populară, să reacționeze într-un anumit fel la profesor sau să urmeze un obicei din pauze doar pentru că mai mulți colegi fac același lucru. Prin repetare și expunere constantă, comportamentul devine familiar.
De aceea, părinții nu ar trebui să presupună automat că fiecare obicei preluat de copil este rezultatul unei decizii conștiente de a imita o anumită persoană.
Apartenența la grup intră în conflict cu regulile
Situația se complică atunci când comportamentul preluat este deranjant, răutăcios sau contrar regulilor învățate acasă. Cercetările sugerează că, în procesul de învățare a regulilor sociale, copiii mai mici pot fi deosebit de sensibili la apartenența la un grup.
Un studiu publicat în 2021, intitulat „Influența grupului asupra comportamentului prosocial și antisocial al copiilor”, a analizat reacțiile copiilor cu vârste între cinci și șase ani, respectiv între opt și nouă ani, după ce au observat membri ai unui grup manifestând comportamente prosociale, precum împărțirea lucrurilor cu ceilalți, sau antisociale, precum furtul.
Rezultatele au arătat că cei mai mici au manifestat o tendință mai puternică de a-și favoriza propriul grup, în timp ce reacțiile copiilor mai mari au fost mai sensibile la comportamentele pe care le-au observat.
Constatările sugerează că raportarea copiilor la grup și la comportamentele membrilor săi se schimbă pe măsură ce aceștia cresc. Studiul nu demonstrează direct că un copil va imita un coleg care nu îi place.
El ajută însă la înțelegerea situațiilor în care dorința de a aparține unui grup poate intra în conflict cu ceea ce copilul a învățat despre bine și rău.
De exemplu, un copil poate ști că tachinarea este un comportament răutăcios, dar să râdă alături de colegi atunci când aceștia fac glume pe seama cuiva. Un altul poate repeta o expresie jignitoare auzită la școală fără să îi înțeleagă pe deplin sensul sau consecințele.
Copiii încearcă să înțeleagă mai multe lucruri în același timp: ce așteaptă adulții de la ei, cum se comportă ceilalți copii și ce efect au propriile acțiuni asupra relațiilor lor. Aceste influențe nu se potrivesc întotdeauna între ele.
Imitarea nu înseamnă admirație secretă
Nu neapărat. Copiii pot prelua un comportament pentru că acesta le atrage atenția, se repetă frecvent sau este asociat cu o anumită situație socială. De asemenea, pot experimenta cu expresii, gesturi și obiceiuri înainte de a decide dacă li se potrivesc.
Un studiu, intitulat „Imitarea la copiii mici: când contează mai mult cine este imitat decât ceea ce este imitat”, a analizat felul în care relațiile sociale influențează imitarea adulților de către copiii de vârstă preșcolară, în timp ce aceștia realizau o sarcină.
Cercetarea susține ideea că imitarea nu este doar un răspuns automat la observarea unei acțiuni. Informațiile sociale despre persoana care demonstrează un comportament pot influența ceea ce aleg copiii să reproducă.
Totuși, studiul a analizat imitarea adulților, nu a colegilor care nu le plac copiilor. Prin urmare, rezultatele nu reprezintă o dovadă directă a motivelor pentru care un copil copiază un coleg cu care nu se înțelege. Ideea de bază este că imitarea depinde de context și de relațiile sociale.
Un copil poate repeta o expresie pentru că toată lumea o recunoaște, poate copia un gest devenit parte dintr-o glumă a clasei sau poate prelua un obicei după ce îl vede în mod repetat.
Niciunul dintre aceste comportamente nu demonstrează, în sine, că acel copil îl admiră în secret pe colegul respectiv, că vrea să îi devină prieten sau că este supus unei presiuni din partea lui.
Cea mai utilă abordare este să înțeleagă ce anume copiază copilul și de ce, în loc să se concentreze imediat asupra persoanei de la care a preluat comportamentul.
Cum răspunzi fără să acuzi
Primul pas este să întrebi fără să acuzi. În loc de „De ce te porți ca acel copil?”, un părinte poate întreba: „Am observat că ai început să spui asta. Unde ai auzit expresia?”.
O întrebare neutră îi oferă copilului ocazia să explice ce s-a întâmplat, fără să simtă că trebuie să se apere pe sine sau pe colegul său. Al doilea pas este să faci diferența între copil și comportamentul său.
Dacă cel mic a început să folosească o expresie jignitoare, explică-i de ce acele cuvinte pot răni o altă persoană. Evită să îl etichetezi imediat pe coleg drept o influență negativă pe baza unui singur incident.
Copiii au nevoie să învețe să evalueze acțiunile, nu doar să împartă oamenii în categorii de tipul „buni” și „răi”. Al treilea pas este să vorbești despre presiunea grupului pe înțelesul copilului.
În cazul unui copil mai mare, părintele poate întreba: „Dacă toți colegii tăi ar începe să facă un anumit lucru, ai simți că trebuie să îl faci și tu?”.
O astfel de discuție îl poate ajuta să înțeleagă că are posibilitatea de a lua propriile decizii, fără ca părintele să presupună din start că îi urmează intenționat pe ceilalți. Al patrulea pas este să observi ce obține copilul prin acel comportament. Repetă o glumă pentru că râd colegii?
Folosește o expresie pentru că atrage atenția? Sau a preluat o rutină care a devenit obișnuită în clasă? Înțelegerea contextului îi poate ajuta pe părinți să decidă dacă este nevoie de o discuție, de stabilirea unei limite clare sau dacă este suficient să aștepte ca obiceiul să dispară.
Al cincilea pas este să încurajezi valorile pe care vrei să le respecte. Copiii au nevoie de îndrumare concretă în privința bunătății, respectului, sincerității și acceptării celorlalți.
În loc să le spună doar pe cine nu ar trebui să imite, părinții îi pot ajuta să înțeleagă cum îi afectează pe ceilalți propriile acțiuni și ce ar putea face diferit. Dacă este vorba despre hărțuire, agresivitate, umilire sau încălcarea repetată a regulilor, comportamentul trebuie abordat direct.
Când este necesar, părinții ar trebui să discute și cu reprezentanții școlii. Un copil care imită un coleg despre care se plânge nu este neapărat inconsecvent.
Relațiile sociale din copilărie sunt complexe, iar comportamentul poate fi influențat de curiozitate, familiaritate, așteptările grupului sau dorința de a participa la ceea ce se întâmplă în jur.
Cercetările despre imitare și influența colegilor arată că cei mici nu învață doar de la persoanele pe care le iubesc sau le admiră. Ei observă și mediul social mai larg și învață treptat ce comportamente să adopte, să respingă sau să pună sub semnul întrebării.
Pentru părinți, obiectivul nu este să controleze fiecare influență la care este expus copilul, ci să îl ajute să gândească independent, să înțeleagă consecințele propriilor acțiuni și să facă alegeri în acord cu valorile sale, chiar și atunci când cei din jur se comportă diferit.
