O mică proeminență în zona inghinală care se ivește la tuse sau la efort și dispare când te întinzi. Pare banală. Mulți o ignoră luni, uneori ani întregi, mai ales când nu provoacă durere.
În spatele ei se poate ascunde însă un semnal pe care organismul îl transmite despre calitatea țesutului său de susținere.
Hernia inghinală se produce atunci când grăsimea din abdomen sau un segment de intestin alunecă printr-o zonă fragilizată a peretelui abdominal, exact la nivelul canalului inghinal.
Vorbim despre una dintre cele mai frecvente afecțiuni care ajung pe masa chirurgului: anual, la scară globală, se efectuează peste 20 de milioane de intervenții pentru hernii inghinale și femurale, conform ghidurilor internaționale HerniaSurge.
Rămâne însă o întrebare care frământă specialiștii: de ce unii oameni fac hernie, iar alții nu, deși ridică greutăți sau depun efort fizic similar? Un posibil răspuns ține de colagen, una dintre proteinele esențiale pentru rezistența țesuturilor.
În peretele abdominal, fibrele de colagen alcătuiesc o rețea de susținere care trebuie să facă față, în permanență, presiunii venite din interiorul abdomenului.
O analiză științifică apărută în 2025 indică faptul că, mai ales în herniile inghinale directe, pot apărea modificări în raportul dintre colagenul de tip I, responsabil de rezistența mecanică, și colagenul de tip III, implicat în elasticitate și în remodelarea țesuturilor.
Cercetătorii au descoperit și alterări ale unor enzime denumite metaloproteinaze, care intervin în degradarea și refacerea colagenului. Când acest echilibru se strică, țesutul conjunctiv devine mai vulnerabil.
„În cazul multor pacienți, hernia inghinală apare pe fondul unei slăbiciuni structurale a peretelui abdominal.
Calitatea fibrelor de colagen, predispoziția genetică și presiunea intraabdominală crescută pot contribui împreună la apariția defectului”, explică Dr. Marina Dumitraș, medic primar Chirurgie Generală, doctor în științe medicale, cu competențe în chirurgie laparoscopică avansată și ultrasonografie generală.
Există totuși o nuanță importantă. Modificările colagenului au fost observate în studii histologice și moleculare, dar nu constituie o cauză unică, demonstrată, valabilă pentru toate herniile. Unele persoane prezintă și particularități anatomice din naștere care favorizează apariția herniilor.
Varicele, hemoroizii și herniile pot avea în comun anumite mecanisme legate de țesutul conjunctiv și de presiunea exercitată asupra structurilor anatomice.
Prezența varicelor sau a hemoroizilor nu dovedește însă automat o boală de colagen și nici nu garantează că respectiva persoană va face hernie inghinală.
Istoricul familial, vârsta, sexul masculin, anumite afecțiuni ale țesutului conjunctiv și creșterea repetată a presiunii intraabdominale sunt factori care trebuie cântăriți împreună.
Ce poți controla și ce rămâne în afara controlului
Predispoziția genetică nu poate fi schimbată. O parte dintre factorii care suprasolicită peretele abdominal, în schimb, pot fi ținuți sub control. Constipația cronică impune efort repetat la defecație. Hidratarea corectă, aportul de fibre și tratarea cauzei constipației pot diminua acest efort.
Tusea persistentă, întâlnită inclusiv la fumători și la cei cu boli respiratorii cronice, generează creșteri repetate ale presiunii abdominale. Renunțarea la fumat și tratarea afecțiunilor respiratorii contează pentru sănătatea generală și pot reduce această solicitare.
Menținerea unei greutăți sănătoase, o alimentație cu suficiente proteine și activitatea fizică adaptată condiției fiecăruia susțin sănătatea musculaturii și a țesuturilor. Ridicarea greutăților trebuie făcută progresiv, cu tehnică adecvată și fără a depăși capacitatea individuală.
Dar suplimentele cu colagen pot preveni hernia? În momentul de față nu există studii clinice convingătoare care să arate că administrarea de colagen hidrolizat repară fascia abdominală sau împiedică apariția herniei inghinale.
Umflătura care apare și dispare cere evaluare
Cel mai caracteristic semn rămâne apariția unei umflături în regiunea inghinală, uneori extinsă spre scrot la bărbați. La început, ea poate fi vizibilă doar când pacientul stă în picioare, tușește, depune efort sau ridică greutăți. În poziție culcată, proeminența poate dispărea.
Poate apărea și senzația de presiune, greutate, arsură sau durere locală, mai ales după efort. „O hernie poate fi reductibilă, adică proeminența revine în abdomen spontan sau la o manevră blândă. Pe măsură ce evoluează, sacul herniar poate crește și poate deveni dificil sau imposibil de redus.
De aceea, recomand evaluarea chirurgicală încă de la primele simptome”, explică Dr. Marina Dumitraș. Diagnosticul se pune adesea prin simpla examinare clinică.
Ecografia își găsește utilitatea atunci când tabloul nu este clar, iar tomografia computerizată poate fi indicată în cazuri selectate, mai ales în situații complexe sau când există suspiciunea unor complicații. O hernie deja formată nu se închide prin exerciții, masaje, medicamente sau suplimente.
Singurul tratament care repară defectul anatomic este intervenția chirurgicală. Asta nu înseamnă că fiecare pacient ajunge imediat pe masa de operație.
O meta-analiză publicată în 2024, care a reunit date din studii randomizate cu 592 de bărbați cu hernii inghinale fără simptome sau cu simptome minime, a arătat că 70,6% dintre cei monitorizați au ajuns la operație în decurs de zece ani. Principalul motiv a fost agravarea durerii.
Un alt studiu randomizat, cu urmărire de până la 12 ani, a raportat încarcerarea herniei la 3,9% dintre bărbații aflați inițial sub supraveghere. Monitorizarea atentă poate fi, așadar, o opțiune pentru unii bărbați cu hernii mici și puțin simptomatice, după consult chirurgical.
La femei, evaluarea și tratamentul chirurgical sunt recomandate mai prompt, deoarece riscul ca umflătura să fie o hernie femurală, predispusă la complicații, este mai mare. În perioada de monitorizare, pacientul poate adapta activitățile care provoacă durere și poate trata constipația sau tusea.
Un brâu herniar poate aduce uneori confort temporar, la recomandarea medicului, dar nu vindecă defectul abdominal.
Când devine o urgență și cum se repară defectul
Există o diferență importantă între hernia reductibilă, hernia încarcerată și cea strangulată. Încarcerarea înseamnă că țesutul herniat rămâne blocat și nu mai poate fi readus în abdomen.
Strangularea apare atunci când circulația sângelui către țesutul prins este compromisă, putând provoca necroză intestinală.
Este momentul să mergi imediat la camera de gardă dacă apar unul sau mai multe dintre aceste simptome: durere bruscă, intensă sau în creștere, la nivelul umflăturii; hernie devenită tare, foarte sensibilă sau imposibil de redus; greață, vărsături, balonare importantă; imposibilitatea eliminării gazelor sau scaunului; roșeață ori modificarea culorii pielii de deasupra herniei, mai ales în asociere cu durere.
Foarte important: nu încerca să împingi forțat o hernie dureroasă înapoi în abdomen! „Cea mai periculoasă situație este strangularea, când vascularizația unui segment de intestin poate fi compromisă. Pacientul poate ajunge să necesite inclusiv rezecție intestinală.
O intervenție programată, înaintea apariției complicațiilor, este de regulă mult mai ușor de gestionat decât o urgență chirurgicală”, avertizează Dr. Marina Dumitraș. Pentru herniile inghinale există două mari categorii de intervenții: chirurgia deschisă și chirurgia minim invazivă.
Tehnicile laparoscopice TEP și TAPP permit repararea defectului prin incizii mici, folosind o plasă chirurgicală care consolidează zona slăbită a peretelui abdominal. În cazurile potrivite, acestea pot oferi recuperare mai rapidă și risc mai mic de durere cronică postoperatorie.
Operația deschisă rămâne o opțiune eficientă și poate fi preferată în funcție de dimensiunea și complexitatea herniei, intervențiile anterioare, bolile asociate sau contraindicațiile anestezice. Dr. Marina Dumitraș: „Alegerea tehnicii se face individual.
Evaluăm dimensiunea defectului, conținutul sacului herniar, eventualele complicații și starea generală a pacientului.
În chirurgia modernă, ne interesează atât repararea solidă a peretelui abdominal, cât și recuperarea și reducerea riscului de recidivă.” Recuperarea depinde de tehnica utilizată și de evoluția fiecărui pacient.
Mobilizarea ușoară precoce este de obicei încurajată, iar reluarea efortului se stabilește împreună cu chirurgul. Restricțiile de șase-opt săptămâni nu sunt necesare automat după orice operație necomplicată.
De reținut: o umflătură inghinală care apare și dispare merită evaluată, chiar dacă nu doare. Diagnosticul precoce oferă posibilitatea unei decizii informate privind monitorizarea sau operația și reduce riscul ca pacientul să ajungă la chirurg abia după apariția complicațiilor.
