Cum mi-a fost afectata viata de “teama de a nu ramane in urma”

Teama de a lipsi, adesea denumită FOMO, este un sentiment de anxietate comun pe care mulți oameni îl resimt. Aceasta provine din sentimentul de a nu fi acolo unde ne dorim să fim în viață și din teama de a nu atinge succesul.

Din nefericire, în loc să fie o sursă de motivație, această teamă duce adesea la creșterea stresului și la un comportament contraproductiv. Personal, m-am luptat cu teama de a rata ceva, ceea ce m-a făcut să rămân în situații care nu erau benefice pentru mine de teama de a-i dezamăgi pe ceilalți.

Mă simțeam presată să spun da la orice, chiar și atunci când nu era în interesul meu. Această teamă a dus la o comparație constantă cu ceilalți, având mereu impresia că ei se descurcă mai bine și obțin mai mult.

Cu toate acestea, am ajuns să realizez că rețelele de socializare prezintă adesea o versiune distorsionată a realității, evidențiind doar aspectele pozitive din viața oamenilor. Am învățat că fiecare persoană are propria călătorie unică și acces la resurse diferite, ceea ce face ca comparațiile să fie irelevante.

Am început să mă concentrez pe compararea cu sinele meu din trecut, urmărind să devin cea mai bună versiune a ceea ce puteam fi. Neavând încredere în abilitățile mele, m-am luptat cu luarea deciziilor importante, temându-mă de eșec și de dezamăgirea mea și a celor din jur.

Teama de a rata ceva mi-a afectat sănătatea mintală, ceea ce a dus la creșterea stresului și a anxietății. M-am trezit retrăgându-mă din interacțiunile sociale și ratând oportunități. În timp, am dezvoltat mecanisme de adaptare pentru a face față acestor sentimente.

Deși încă mă confrunt cu momente de anxietate și autocritică, am învățat să fiu mai blândă cu mine însămi și să recunosc când apar aceste gânduri negative. Recunoscându-mi punctele forte și domeniile de îmbunătățire, am creat un plan de acțiune realist cu obiective realizabile.

Reflectarea asupra realizărilor mele și practicarea autocompătimirii au fost esențiale în schimbarea perspectivei mele și în aprecierea creșterii mele. Învățând să mă tratez pe mine cu aceeași empatie pe care o ofer celorlalți a fost un pas crucial în depășirea fricii de a pierde și în cultivarea unei mentalități mai sănătoase.

Articol util? Dă-l mai departe!

Lasă un comentariu