Rinichii pot fi distruși în tăcere ani de zile, fără ca persoana să simtă vreun disconfort. Peste 800 de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu o boală cronică de rinichi, iar mulți dintre ei află diagnosticul abia când organele aproape că nu mai funcționează.
Medicii vorbesc despre un mecanism înșelător al organismului. Unitățile de filtrare sănătoase preiau munca celor deteriorate și compensează atât de eficient, încât pacienții pot pierde până la 80% din funcția renală fără să observe nimic.
Abia atunci, când rezerva funcțională se epuizează, încep să apară semnele. Oboseala persistentă, greața, pierderea poftei de mâncare, mâncărimile intense ale pielii sau umflarea gleznelor și a feței sunt semnale tardive, care arată deja o afectare profundă a întregului organism.
Rinichii nu mai pot elimina produșii reziduali, nu mai reglează lichidele și nu mai produc suficientă eritropoietină, hormonul care stimulează formarea globulelor roșii. Așa apare anemia, iar oboseala devine cronică.
Diabetul și hipertensiunea – principalii vinovați
Mulți pacienți se simt perfect sănătoși până în momentul în care analizele dezvăluie o realitate dură. De cele mai multe ori, însă, vinovat nu este rinichiul în sine. Diabetul și hipertensiunea arterială sunt principalii factori care declanșează lanțul distrugerilor.
Valorile mari ale glicemiei degradează vasele fine de sânge care filtrează sângele, iar hipertensiunea cronică îngustează și îngroașă vasele care hrănesc țesutul renal.
Pe lângă acestea, bolile autoimune, boala polichistică renală, utilizarea îndelungată a calmantelor, fumatul și obezitatea contribuie la acumularea leziunilor.
Cum prevenim complicațiile severe ale bolii renale
Pentru că simptomele apar atât de târziu, medicii insistă pe controale regulate, mai ales la persoanele care au diabet, tensiune arterială crescută, boli cardiovasculare sau un istoric familial de afecțiuni renale.
Două analize simple pot descoperi boala în faza incipientă: o probă de sânge care estimează rata de filtrare glomerulară (eGFR) și o probă de urină care identifică proteinele pierdute. Tratamentul modern nu se mai limitează la a încetini evoluția bolii.
Inhibitorii SGLT2, medicamente gândite inițial pentru diabet, reduc presiunea asupra rinichilor și ajută la păstrarea capacității de filtrare.
Alături de agoniștii receptorilor GLP-1 și de antagoniștii nesteroidieni ai receptorilor mineralocorticoizi, aceste terapii luptă împotriva inflamației și a formării țesutului cicatricial. Când rinichii își pierd aproape toată funcția, dializa sau transplantul devin singurele opțiuni.
Pentru pacienții care fac hemodializă, fistula arteriovenoasă este literalmente o linie de viață. Radiologii intervenționiști atrag însă atenția asupra unui pericol puțin cunoscut: fără o îngrijire corespunzătoare, fistula se poate îngusta sau bloca.
Mulți pacienți ajung la spital abia după ce accesul vascular s-a deteriorat. Diminuarea vibrației caracteristice la nivelul fistulei, umflarea brațului, sângerarea prelungită după dializă și durerea sunt semne care cer intervenție imediată.
Identificarea timpurie a acestor probleme permite restabilirea fluxului sanguin prin proceduri minim invazive și previne pierderea accesului pentru dializă. Boala cronică de rinichi rămâne una dintre afecțiunile tăcute care pot fi controlate doar dacă sunt descoperite devreme.
Diabetul, hipertensiunea sau simpla oboseală care nu trece nu sunt motive de amânare. Controalele regulate, făcute la timp, pot încetini evoluția bolii și pot preveni complicațiile severe.
