Sistemul imunitar e menit să apere. În anumite condiții, însă, se întoarce împotriva propriului corp și atacă glandele care produc lacrimi și salivă. Consecințele se simt în fiecare zi: ochi care ustură, o gură care rămâne uscată indiferent câtă apă bei.
Aceasta este boala Sjögren, o afecțiune autoimună ale cărei simptome sunt atât de apropiate de oboseala obișnuită încât trec ani întregi până să fie recunoscută. Per ansamblu, tabloul ei depășește cu mult simpla uscăciune.
La nivelul ochilor, boala aduce arsură, mâncărime și o stare de iritație pe care mulți o descriu ca pe nisip sub pleoape. Gura devine lipicioasă, iar gesturi banale, cum ar fi vorbitul sau înghițitul, își pierd naturalețea.
Reducerea salivei nu afectează doar confortul zilnic: saliva este un scut natural pentru dinți, iar când lipsește, cariile și infecțiile orale își fac loc mai ușor.
De ce boala nu se rezumă la uscăciune?
Statisticile Institutului Național de Cercetare Dentară și Craniofacială din SUA sunt, din acest punct de vedere, elocvente: femeile sunt de aproximativ nouă ori mai predispuse decât bărbații să dezvolte afecțiunea.
Un dezechilibru care a dus cercetările în zona hormonilor, fără să ofere, deocamdată, mecanismul exact. De unde ia naștere boala? Răspunsul exact nu există încă. Ipoteza cea mai solidă invocă o interacțiune între un fond genetic sensibil și factori de mediu.
Unele infecții virale pot juca rolul de declanșator, dar numai la persoanele predispuse – a trece printr-o astfel de infecție nu înseamnă, automat, că boala va apărea. Sjögren nu se limitează, însă, la glande.
Oboseala cronică, durerile musculare și articulare, febra prelungită, tusea persistentă, semnele pielii, amorțelile și furnicăturile pot însoți uscăciunea.
În unele cazuri, procesul inflamator se extinde la plămâni sau rinichi, iar sistemul nervos poate fi, la rândul lui, atins – cu efecte asupra echilibrului, mersului și coordonării. Niciun pacient nu trebuie să le experimenteze pe toate, dar ele explică de ce boala este greu de încadrat.
Există două situații distincte. Uneori, Sjögren este singura afecțiune prezentă – vorbim de forma primară. Alteori, apare alături de alte boli autoimune, cum sunt artrita reumatoidă sau lupusul, și vorbim de forma secundară.
Un diagnostic precoce deschide calea spre tratament
Diagnosticul nu se stabilește printr-o simplă analiză. Medicul îmbină istoricul pacientului, examenul clinic, testele de sânge, examinările oftalmologice pentru producția de lacrimi și măsurătorile salivei. În anumite circumstanțe, se folosesc imagistica glandelor salivare sau o biopsie.
Și, pentru că uscăciunea poate să vină din multe alte direcții, doar un specialist poate pune verdictul. Tratamentul nu promite vindecarea, dar oferă alinare. Lacrimile artificiale, substituenții de salivă și medicamentele care măresc secreția salivară sunt primele opțiuni pentru uscăciune.
O igienă dentară atentă și hidratarea corectă reduc riscul complicațiilor. Iar atunci când boala capătă proporții sistemice, medicamentele care temperează sistemul imunitar pot ține inflamația sub control. Fiecare tratament e construit în funcție de pacient. Semnele care cer o consultație?
Uscăciunea care nu mai pleacă, oboseala care rezistă odihnei, durerile articulare, glandele salivare umflate, dinții care acumulează carii unul după altul, amorțelile, furnicăturile sau tulburările respiratorii. Sunt simptome care, individual, par neînsemnate. Împreună, ar trebui investigate.
O zi petrecută în fața calculatorului sau o după-amiază toridă explică de multe ori uscăciunea ocazională. Nu explică însă uscăciunea care se întoarce zilnic, luni la rând, însoțită de alte manifestări fără legătură aparentă între ele.
Într-un astfel de caz, disconfortul nu mai e un simplu accident al zilei, ci o piesă dintr-un puzzle pe care medicul te poate ajuta să-l rezolvi.
Iar cel mai bun moment pentru asta este cât mai devreme, când simptomele pot fi încă ținute sub control și eventualele afectări ale organelor pot fi prinse în faza lor incipientă.
