Ai aflat pe neașteptate, în urma unei ecografii făcute din cu totul alt motiv, că ficatul tău este mai gras decât ar trebui. Nu bei alcool, nu te simți rău, nu ai niciun simptom care să te fi trimis la medic. Și totuși, raportul scrie negru pe alb: steatoză hepatică. De unde vine grăsimea?
Răspunsul nu are legătură cu paharul de vin pe care nu l-ai băut niciodată. Are legătură cu modul în care organismul tău gestionează zahărul și grăsimile, cu felul în care celulele tale răspund la insulină și cu ce se întâmplă în ficat atunci când acest mecanism se încetinește.
De câțiva ani, specialiștii au rebotezat afecțiunea: MASLD, adică steatoză hepatică asociată disfuncției metabolice. Vechea denumire, steatoză hepatică nonalcoolică sau NAFLD, mai apare încă pe unele rapoarte medicale, dar descrie exact aceeași problemă.
În mod normal, ficatul păstrează o cantitate mică de grăsime ca rezervă de energie. Când această rezervă se umflă peste măsură și grăsimea inundă celulele hepatice, vorbim despre steatoză.
Mecanismul din spate este rezistența la insulină, o condiție în care celulele răspund tot mai slab la semnalul hormonului care ar trebui să le deschidă ușa pentru glucoză.
Pancreasul încearcă să compenseze și produce și mai multă insulină, dar ficatul, suprasolicitat, începe să fabrice și să depoziteze grăsime pe bandă rulantă.
Alimentația și genetica influențează direct ficatul
Alimentația joacă un rol direct. Ficatul transformă excesul de zahăr în grăsime, iar băuturile îndulcite, dulciurile și alimentele ultraprocesate, bogate în zahăr, grăsimi saturate și aditivi, îi cer o muncă suplimentară pe care nu o poate duce la nesfârșit.
Grăsimea depozitată în zona abdomenului eliberează la rândul ei acizi grași care ajung direct în ficat, iar lipsa mișcării întreține acest cerc vicios.
Nici genetica nu poate fi ignorată: două persoane cu obiceiuri aproape identice pot ajunge la rezultate complet diferite, pentru că modul în care fiecare organism acumulează grăsime hepatică este parțial scris în ADN.
Ghidurile medicale definesc MASLD ca steatoză hepatică însoțită de cel puțin un factor de risc cardiometabolic, adică o problemă legată de greutate, glicemie, tensiune arterială sau grăsimi din sânge.
Cel mai des, ficatul gras apare la persoanele cu grăsime abdominală în exces, cu diabet de tip 2 sau prediabet, cu hipertensiune arterială, cu colesterol sau trigliceride crescute. Dar atenție: afecțiunea poate apărea și la oameni cu greutate normală. O siluetă slabă nu exclude diagnosticul.
La unii pacienți, grăsimea din ficat declanșează o inflamație care persistă ani de zile. În timp, inflamația lasă cicatrici în țesutul hepatic, un proces numit fibroză. În cazurile avansate, ficatul devine rigid și funcționează tot mai greu, ajungându-se la ciroză.
Majoritatea oamenilor cu ficat gras nu ajung niciodată aici, dar tocmai de aceea medicii caută activ semnele de cicatrizare, pentru a interveni înainte ca lucrurile să scape de sub control.
Persoanele cu MASLD au adesea și probleme ale inimii și vaselor de sânge, motiv pentru care evaluarea ficatului merge mână în mână cu evaluarea sănătății cardiovasculare.
Simptomele sunt rare, dar analizele pot dezvălui totul
În majoritatea cazurilor, steatoza hepatică nu produce niciun simptom. Unii oameni descriu oboseală sau un disconfort vag în partea dreaptă sus a abdomenului, dar aceste semne apar în zeci de alte situații și nu pot pune singure diagnosticul.
De obicei, afecțiunea este descoperită întâmplător, fie la o ecografie abdominală făcută pentru cu totul altceva, fie la analize care arată transaminaze crescute. Transaminazele, ALT și AST, sunt enzime pe care celulele ficatului le eliberează în sânge atunci când sunt lezate sau suprasolicitate.
Dar valorile pot rămâne normale chiar și atunci când ficatul are deja cicatrici, așa că o analiză în limite normale nu închide subiectul.
Pe lângă transaminaze, medicul îți poate recomanda glicemia, hemoglobina glicată, colesterolul, trigliceridele și hemograma, analize care arată dacă în spatele ficatului gras se ascunde o problemă metabolică.
Ghidul european recomandă căutarea activă a fibrozei la persoanele cu diabet de tip 2, la cele cu obezitate abdominală plus încă un factor de risc cardiometabolic și la cele cu enzime hepatice crescute în mod persistent.
Medicul poate calcula un scor numit FIB4, pe baza vârstei, a transaminazelor și a numărului de trombocite, celulele din sânge care participă la coagulare.
Dacă scorul ridică suspiciunea, urmează o investigație care măsoară rigiditatea ficatului, de exemplu elastografia, cunoscută și sub numele de FibroScan. Testul seamănă cu o ecografie și nu doare. Biopsia hepatică rămâne rezervată unor situații selectate.
Tratamentul începe cu obiceiuri sănătoase și consultul medicului de familie
Tratamentul de bază al ficatului gras este igienodietetic, adică se recomandă schimbarea obiceiurilor. La persoanele cu supraponderalitate sau obezitate, scăderea treptată în greutate este cea mai eficientă măsură.
Chiar și o scădere modestă începe să reducă grăsimea din ficat, iar cu cât pierderea în greutate este mai mare și mai bine menținută, cu atât se ameliorează mai mult inflamația și cicatricile.
Ghidurile recomandă un tipar alimentar apropiat de dieta mediteraneană, cu legume, fructe, cereale integrale, pește, leguminoase și ulei de măsline. Ele includ și limitarea alimentelor ultraprocesate și evitarea băuturilor îndulcite cu zahăr.
Mișcarea regulată poate reduce grăsimea din ficat chiar și fără o scădere mare în greutate, iar recomandarea generală a OMS pentru adulți este de cel puțin 150 de minute de activitate moderată pe săptămână, de exemplu mers rapid, înot sau bicicletă.
Persoanele cu greutate normală beneficiază de aceleași măsuri. Alcoolul este descurajat, pentru că agravează un ficat deja încărcat cu grăsime. Medicul de familie este de multe ori primul care poate pune ficatul gras în context.
El îți măsoară greutatea, circumferința abdominală și tensiunea arterială, îți recomandă analizele potrivite, calculează scorul de risc pentru fibroză și te poate trimite la medicul gastroenterolog atunci când rezultatele o cer.
Tot el urmărește bolile asociate, precum diabetul, hipertensiunea sau colesterolul crescut, pentru că tratarea lor protejează și ficatul. Un alt rol important este sprijinul pentru schimbările din viața de zi cu zi.
Medicul tău poate stabili împreună cu tine obiective realiste, te poate reevalua periodic și te poate încuraja când progresul pare lent. La cei mai mulți oameni, controlul ficatului gras se construiește în cabinetul medicului de familie, prin consultații regulate și pași mici, repetați în timp.
Dacă ecografia ta arată că suferi de steatoză hepatică, discută cu medicul tău de familie despre factorii tăi de risc și despre evaluarea ficatului. Un plan realist, cu pași mici și constanți, aduce adesea mai mult decât schimbările spectaculoase și greu de menținut.
Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultul medical. Dacă ai simptome sau nelămuriri, adresează-te medicului tău de familie. FOTO: Shutterstock.
