Operația de mărire a sânilor este, la nivel mondial, una dintre cele mai solicitate intervenții estetice. Iar în ultimii ani, tot mai multe paciente care intră în cabinet au în plan o viitoare sarcină.
De aceea, tema alăptării a încetat să mai fie discutată abia după operație; ea ajunge din ce în ce mai des pe masa de consultație, încă de la prima discuție. Vestea pe care chirurgii o dau în cele mai multe cazuri este liniștitoare: augmentarea mamară nu blochează alăptarea.
Intervenția este, de regulă, gândită astfel încât să protejeze structurile implicate în lactație – canalele galactofore, acele tuburi microscopice prin care laptele circulă, dar și nervii care declanșează golirea sânului.
Implantul este poziționat sub glanda mamară sau sub mușchiul pectoral, rămânând în afara teritoriului unde laptele se produce. Cu toate acestea, tipul de incizie contează enorm. Incizia periareolară, făcută în jurul areolei, poate atinge canale fine sau terminații nervoase.
Cu un chirurg experimentat și o planificare atentă, riscul scade – dar nu dispare. În cazuri rare, leziunile parțiale pot duce la o producție mai mică de lapte, iar alăptarea poate fi completată cu alimentație suplimentară. Implantul, în sine, nu oprește lactația.
Tehnica aleasă este cea care influențează rezultatul. Tocmai de aceea, medicul trebuie să știe încă de la prima consultație dacă pacienta își dorește copii în viitor – pentru a planifica operația cu acest obiectiv în minte.
Cum alegi un implant sigur pentru alăptare?
Pe de altă parte, întrebarea despre siguranța implantului în timpul alăptării rămâne o capcană. Răspunsul nu poate fi general: depinde de tipul de implant utilizat și de particularitățile fiecărei femei.
Ceea ce se poate spune cu certitudine este că alegerea implantului nu se rezumă niciodată la dimensiune. Gelul de silicon coeziv este astăzi preferat pentru că are consistența cea mai apropiată de țesutul natural, dar necesită monitorizare imagistică periodică.
Serul fiziologic are avantajul că, în caz de ruptură, lichidul se absoarbe natural în organism – însă poate produce un efect de undă, numit rippling, vizibil pe piele. Forma implantului adaugă o altă piesă. Cele rotunde nu au risc de rotație.
Cele anatomice, în formă de lacrimă, pot suferi o rotație dacă nu sunt bine stabilizate. Suprafața netedă este printre cele mai solicitate, iar variantele texturate sau microtexturate influențează riscul de contractură capsulară.
Unele suprafețe macrotexturate au fost asociate cu un risc crescut de BIA-ALCL, un tip de limfom, așa că alegerea lor se face doar după o evaluare atentă a beneficiilor și riscurilor.
Volumul ideal nu se calculează în cupă
Rămâne ultima parte: mărimea. Volumul implantului se exprimă în cc, dar acest număr nu corespunde direct unei mărimi de cupă.
Două implanturi cu același volum pot produce rezultate complet diferite pe două femei, pentru că anatomia fiecăreia – lățimea toracelui, baza sânului, grosimea țesuturilor și profilul implantului – intervine în moduri diferite. Un volum mai mare nu înseamnă, automat, un rezultat mai bun.
Dimpotrivă, dacă este prea mare pentru structura corpului, pot apărea, în timp, întinderea pielii, coborârea implantului și contururi vizibile. Iar decizia, fie că privește alăptarea, fie forma sau dimensiunea, se ia întotdeauna în dialog cu chirurgul.
