Nu și-au revenit complet nici unul. Timp de trei până la șase luni după ce au părăsit spitalul, toți cei 21 de supraviețuitori ai infecției cu Hantavirus au rămas cu simptome. Și nu oricum: fiecare pacient acuza, în medie, între 11 și 12 probleme persistente.
Cercetătorii chilieni de la Pontificia Universidad Católica de Chile au urmărit acești oameni luni întregi.
Au vrut să înțeleagă ce se întâmplă după faza acută a bolii — mai ales acum, când un focar asociat navei de croazieră MV Hondius și teama globală de varianta Andes a virusului readuc Hantavirusul în atenția publică.
Rezultatele lor au zguduit certitudinile medicinale: niciun pacient, indiferent de cât de grav fusese afectat, nu putea spune că s-a vindecat complet. Chiar și cei care nu au trecut prin forme extrem de severe au rămas cu sechele.
Studiul i-a împărțit pe bolnavi în funcție de gravitate și de necesitatea utilizării ECMO — acea metodă intensivă care preia funcția inimii și a plămânilor în cazurile critice. Diferența dintre grupuri? Nu a fost atât de mare pe cât s-ar fi crezut.
Recuperarea prelungită nu ține doar de terapia intensivă, ci de boala însăși.
Lista simptomelor raportate sună înfricoșător de familiar pentru oricine a auzit de Long Covid: oboseală accentuată, probleme motorii, insomnie, anxietate, căderea părului, palpitații, tulburări de memorie, coșmaruri, tulburări senzoriale.
Și nu erau doar probleme fizice — neurologice și psihologice la fel de prezente. Mai grav: mulți supraviețuitori au început să se trateze singuri. Analgezice, somnifere, suplimente, vitamine.
Fenomenul a fost observat mai ales la cei cu forme considerate mai ușoare — oameni care, teoretic, ar fi trebuit să-și revină mai repede. Dar realitatea i-a contrazis. Revenirea la o viață normală s-a dovedit aproape imposibilă pentru unii.
La șase luni după externare, aproape unul din cinci pacienți nu se întorsese încă la muncă sau la școală. Cei care au reușit au avut nevoie, în medie, de aproximativ trei luni și jumătate de recuperare — și chiar și atunci, performanța fizică și mentală rămânea scăzută.
Pe lângă suferința directă, a venit și stigmatizarea. Frica din jur — posibilitatea transmiterii virusului — i-a izolat și mai mult pe cei care abia supraviețuiseră. Autorii studiului recunosc limita: doar 21 de pacienți, prea puțini pentru concluzii generalizabile. Dar semnalul e clar.
Infecția cu Hantavirus poate lăsa urme adânci, mult după ce febra scade și testele ies negative. Și, în cazurile severe, varianta Andes poate declanșa sindromul cardiopulmonar cu Hantavirus (HCPS) — o formă care atacă plămânii și sistemul cardiovascular și care ucide până la 50% dintre cei atinși.
Deocamdată, nu există nici tratament antiviral autorizat, nici vaccin. Perioada lungă de incubație — care poate ajunge la opt săptămâni — complică și mai mult diagnosticul și izolarea.
Totuși, Organizația Mondială a Sănătății spune că nu sunt dovezi că acest virus ar putea declanșa o pandemie asemănătoare cu Covid-19. Pandemia de Covid-19, însă, a schimbat felul în care medicina privește bolile infecțioase. Nu mai e suficient să scoți pacientul din pericol.
Simpla supraviețuire nu e victoria finală. Cercetătorii cer acum monitorizare pe termen lung, recuperare multidisciplinară, sprijin psihologic și reintegrare socială și profesională.
Lecția pe care o învățăm acum despre Hantavirus ar putea fi valabilă și pentru alți agenți patogeni — efectele persistente nu dispar odată cu externarea.
