Microplasticele au devenit discret omniprezente în viața de zi cu zi. Iar casa, locul în care ne simțim cel mai protejați, este și spațiul în care expunerea se întâmplă cel mai des. Mulți le asociază cu sticlele de apă sau ambalajele alimentare.
Specialiștii spun însă că există surse mai puțin evidente, dar mult mai frecvente. Dr . Paul Saladino, influencer în domeniul wellness și fost psihiatru, atrage atenția asupra a cinci astfel de surse domestice care pot duce la ingerarea a milioane de particule în fiecare zi.
Ce sunt, de fapt, microplasticele? Fragmente minuscul de plastic, uneori invizibile, alteori de până la 5 milimetri, formate prin degradarea obiectelor și materialelor plastice.
Chiar dacă cercetarea în domeniu e încă tânără, urmele lor au fost depistate în organe umane precum creierul, ficatul, rinichii, placenta, dar și în primul scaun al nou-născuților.
Studiile sugerează legături între expunerea cronică și boli cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale, anumite tipuri de cancer, boala Alzheimer și o mortalitate mai ridicată. Surprizele, începând cu rutina de dimineață, apar rapid.
Paharele de cafea „din carton” nu sunt chiar din carton: la interior, un strat subțire de plastic le face impermeabile. Când torni lichide fierbinți, acest strat se degradează, iar mii de particule ajung direct în băutură.
La fel, pliculețele moderne de ceai cu aspect „mătăsos” sunt adesea din nailon sau alte materiale plastice; în apă clocotită pot elibera, într-o singură cană, miliarde de nanoparticule, depășind cu mult nivelurile obișnuite din apa de la robinet.
Vulnerabilitatea e și mai mare atunci când vine vorba despre sugari. Biberoanele din polipropilenă, supuse sterilizării și preparării laptelui cu apă fierbinte, pot elibera milioane de particule de plastic pe litru.
Organismele lor mici și sistemele biologice în dezvoltare transformă această expunere într-un factor de risc cu greutate. În cămară, cutiile de conserve ascund un alt detaliu tehnic important.
Interiorul lor este acoperit cu o rășină epoxidică, deseori cu bisfenoli, menită să prevină contactul alimentului cu metalul. În timp, mai ales când conținutul este acid, sărat sau gras, acest strat se poate degrada și poate elibera microplastice, chiar și fără încălzire.
Iar în bucătărie, fiecare tăiere pe un tocător din plastic înseamnă abraziune: la fiecare lovitură de cuțit, fragmente microscopice se desprind și pot ajunge în mâncare. Pe măsură ce apar șanțuri și tocătorul se uzează, cantitatea de particule crește.
Cercetările aduc și un unghi îngrijorător despre creier. Analize realizate în SUA au arătat că țesutul cerebral poate conține până la 0,5% microplastice din greutate.
În modele animale, expunerea s-a asociat cu schimbări comportamentale și cognitive asemănătoare celor din boala Alzheimer, mai ales la indivizi cu predispoziție genetică. Inima și vasele de sânge nu sunt ocolite.
Prezența microplasticelor în artere a fost legată de un risc mai mare de infarct, accident vascular cerebral și deces, iar experimentele pe animale indică accelerarea formării plăcilor de aterom, un proces central în bolile cardiovasculare. Se pot evita?
Eliminarea completă este, realist, improbabilă. Însă expunerea poate fi redusă prin alegeri simple și consecvente. Limitarea produselor de unică folosință din plastic și preferarea recipientelor din sticlă sau metal reprezintă un prim pas.
Încălzirea alimentelor în plastic merită evitată, iar în bucătărie, tocătoarele din lemn sau bambus sunt alternative mai potrivite. O dietă cu alimente cât mai puțin procesate scade contactul cu materiale și ambalaje complexe.
Iar filtrarea apei potabile poate reduce încă o sursă constantă de particule.
