Inima lor nu mai bătea. Iar ei, totuși, auzeau totul. Sunt momente pe care majoritatea oamenilor nu le pot descrie, pentru că nimeni nu ar trebui să le trăiască.
Și totuși, unii dintre cei readuși la viață după un stop cardiac poartă cu ei amintiri stranii, neobișnuit de asemănătoare: conversații dintre medici și asistente, zgomote din sala de resuscitare, senzația compresiilor toracice apăsându-le pieptul.
Totul se întâmpla în timp ce inima lor stătuse, iar ei nu puteau reacționa.
Cum ar fi să-ți amintești propria resuscitare?
Sam Parnia, medic ATI și profesor asociat la NYU Langone Health, a dedicat o parte importantă din activitatea sa cercetării acestor experiențe.
El a strâns mărturii care arată că, într-un moment în care corpul pare complet oprit, unii pacienți păstrează fragmente de conștiență din toiul eforturilor de resuscitare.
Ceea ce povestesc ei i-a determinat pe oamenii de știință să se întrebe: ce se întâmplă, de fapt, în creier atunci când inima nu mai pompează sânge? Pentru a găsi răspunsuri, cercetătorii analizează acum activitatea cerebrală din timpul stopului cardiac și al manevrelor de resuscitare.
Iar relatările supraviețuitorilor complică și mai mult imaginea. Unii vorbesc despre senzația că întreaga viață li s-a derulat rapid prin fața ochilor. Parnia descrie această trăire ca pe o analiză a propriilor fapte și a ecoului lor asupra celor din jur.
Alții spun că au simțit cum merg spre un loc liniștit, familiar, pe care l-au asociat cu sentimentul de „acasă”. Totuși, nu toate experiențele sunt luminoase. Unii dintre cei care au trecut prin această încercare relatează trăiri percepute ca neplăcute sau chiar înfricoșătoare.
Alții își amintesc că erau conștienți de ceea ce se întâmpla în salonul de terapie intensivă, de mișcarea personalului medical, de fiecare intervenție, deși nu puteau da niciun semn exterior. Firește, nu toate aceste mărturii au putut fi confirmate în mod obiectiv.
Conștiința care supraviețuiește opririi inimii
Datele arată că fenomenul este mult mai rar decât ar sugera poveștile senzaționale. Un studiu prezentat la American Heart Association a urmărit 567 de pacienți resuscitați după stop cardiac.
Aproximativ 10% au supraviețuit, iar dintre aceștia doar o parte au raportat amintiri din perioada în care inima nu mai bătea. Specialiștii sunt fermi într-un punct: aceste trăiri nu trebuie confundate cu o dovadă a vieții după moarte.
Ele rămân, însă, un teren de cercetare neîncheiat, iar mecanismele neurologice care le produc sunt încă departe de a fi pe deplin înțelese.
Până atunci, ele continuă să alimenteze una dintre cele mai profunde întrebări despre conștiința umană: cât de departe poate merge ea, chiar și atunci când totul pare pierdut?
