În timpul nopții, fără să știe, milioane de oameni își distrug dinții cu o forță mai mare decât atunci când mestecă. Când maxilarul se încleștează brusc, iar dinții se freacă unul de altul, presiunea poate depăși limitele normale ale mestecatului.
Este un fenomen pe care majoritatea nu îl controlează și nici nu îl conștientizează. Dimineața, primul semn poate fi o durere surdă în maxilar sau o senzație de oboseală a mușchilor feței. Partenerul de viață este adesea cel care trage alarma: auzind scrâșnitul puternic din timpul nopții.
Alteori, medicul stomatolog descoperă într-un control de rutină smalțul tocit, fisurile fine sau mobilitatea dinților. Așa se face că între 8 și 15% dintre adulți suferă de această tulburare, adesea fără să o bănuiască.
La copii, proporția urcă până la o treime, însă la mulți dintre ei fenomenul dispare odată cu vârsta.
Stresul nu mai este singurul vinovat
Multă vreme, stresul a fost considerat vinovatul principal. Astăzi, cercetările arată o imagine mult mai nuanțată. Nu există o singură cauză, ci mai multe fire care se împletesc.
Unele episoade de bruxism apar imediat după microtreziri – scurte momente în care creierul devine mai activ, inima bate mai repede, iar respirația se modifică, fără ca persoana să se trezească realmente. În acele câteva secunde, mușchii maxilarului se contractă cu o intensitate neobișnuită.
Apoi somnul continuă, iar dimineața nu rămâne nicio amintire. O altă descoperire importantă leagă scrâșnitul de apneea obstructivă în somn. La unele persoane, episoadele de bruxism urmează imediat după întreruperea respirației pe câteva secunde.
Când la scrâșnit se adaugă sforăit puternic, pauze respiratorii sau somnolență excesivă în timpul zilei, este recomandată investigarea unei posibile apnei.
Consumul de cafea, energizante sau alcool seara poate amplifica frecvența episoadelor, la fel cum anumite antidepresive, în special din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), pot declanșa sau agrava bruxismul la unii pacienți.
Ajustarea tratamentului se face doar la indicația medicului, niciodată pe cont propriu. Predispoziția poate fi moștenită. Persoanele care au rude apropiate cu aceeași problemă prezintă un risc mai mare.
Când scrâșnitul devine un semnal de alarmă
În timp, efectele se acumulează ireversibil: smalțul se uzează, apar fisuri microscopice, dinții devin sensibili la rece și cald, plombele și coroanele se deteriorează.
Articulația temporo-mandibulară (ATM) – cea care permite deschiderea și închiderea gurii – poate fi suprasolicitată, provocând durere la mestecat, pocnituri sau chiar blocaje temporare.
Diagnosticul începe, de obicei, la medicul stomatolog, care observă uzura caracteristică, hipertrofia mușchilor maseteri sau modificări ale articulației.
Dacă se suspectează o tulburare de somn, pacientul poate fi îndrumat către un medic cu competență în medicina somnului, iar în unele cazuri se recomandă polisomnografia. Tratamentul nu este unic.
Cea mai frecventă soluție rămâne gutiera dentară, confecționată de medic, care protejează dinții de uzură, deși nu oprește întotdeauna activitatea musculară. Tehnicile de relaxare, exercițiile de respirație sau psihoterapia pot reduce frecvența episoadelor.
Dacă bruxismul este legat de apnee, tratarea acesteia poate diminua semnificativ scrâșnitul. Printre măsurile preventive se numără programul regulat de somn, limitarea cafelei și alcoolului seara, evitarea fumatului înainte de culcare și controalele stomatologice periodice.
Un consult este necesar atunci când durerile de maxilar persistă, dinții devin tot mai sensibili, partenerul semnalează scrâșnit puternic, durerile de cap apar aproape zilnic, maxilarul pocnește sau se blochează, ori apar fracturi dentare fără o cauză evidentă.
Cu cât problema este identificată mai devreme, cu atât riscul de deteriorare permanentă a dinților este mai mic. Scrâșnitul nu este doar un obicei neplăcut, ci un semnal al modului în care funcționează sistemul nervos în timpul nopții.
Ignorat ani la rând, poate duce la uzură ireversibilă, dureri cronice și complicații ale articulației maxilarului.
