Ultima țigară nu șterge automat urmele lăsate de fum în plămâni. Chiar și după abandonarea obiceiului, riscul de îmbolnăvire rămâne ridicat, iar o cercetare recentă a Universității McGill arată de ce.
Oamenii de știință au descoperit că plămânii foștilor fumători nu revin pur și simplu la starea de dinainte, ci păstrează o amprentă biologică a expunerii la tutun.
Studiul, publicat în revista Translational Research, s-a bazat pe analiza a peste 100.000 de celule prelevate de la 21 de persoane: nouă care nu fumaseră niciodată, cinci fumători activi și șapte foști fumători.
Cercetătorii au urmărit activitatea moleculară din mai mult de 40 de tipuri de celule pulmonare, obținând o imagine detaliată a felului în care țesutul respirator reacționează la fum și ce se întâmplă după ce cineva se lasă de fumat.
Unele celule se refac, altele rămân marcate
Rezultatele arată că procesul de recuperare nu este același în tot plămânul. Unele celule dau semne clare de refacere după oprirea fumatului. Altele, însă, păstrează modificări persistente în genele care controlează structura țesuturilor, răspunsul imunitar și sănătatea vaselor de sânge.
Tocmai aceste schimbări rămase pot explica de ce foștii fumători rămân mai expuși la anumite afecțiuni respiratorii decât cei care nu au fumat niciodată.
Poate și mai surprinzător este faptul că, la foștii fumători, cercetătorii au identificat modele moleculare care nu apăreau nici la fumătorii activi, nici la persoanele fără istoric de fumat.
Asta înseamnă că renunțarea la țigări nu readuce plămânii la punctul zero, ci lasă o urmă biologică distinctă, proprie celor care au fumat și apoi s-au oprit.
Cartografierea celulelor deschide calea către tratamente țintite
Descoperirea ar putea răspunde unei întrebări care i-a chinuit mult timp pe specialiști: de ce riscul de boli pulmonare nu scade imediat la nivelul nefumătorilor după abandonarea tutunului?
Dacă anumite leziuni rămân active mult timp, atunci ele pot acționa ca un teren favorabil pentru apariția bolilor. Mai mult, cercetătorii speră că această cartografiere fină a celulelor pulmonare va permite, în viitor, tratamente mai bine direcționate.
Odată ce medicii vor înțelege ce tip de daune pot fi reparate și care modificări persistă, vor putea identifica procesele exacte care duc la îmbolnăvire și vor putea interveni în mod specific.
„Cunoscând ce leziuni rămân după renunțarea la fumat, putem înțelege mai bine cum apar bolile asociate fumatului și cum pot fi tratate”, explică Nicole Heimbach, autorul principal al studiului. Tot acest tablou complex nu este un argument împotriva renunțării.
Dimpotrivă, el arată cât de mult își dorește organismul să se vindece și cât de important este să renunți cât mai devreme.
Fumatul rămâne una dintre principalele cauze prevenibile de deces, iar datele studiului amintesc că aproximativ un adult canadian din opt folosește în continuare produse din tutun.
Recuperarea plămânilor după fumat este, așadar, un proces lent, neuniform, în care unele celule își revin, iar altele rămân marcate multă vreme. Înțelegerea acestor diferențe ar putea fi cheia unor strategii care să prevină sau să trateze mai eficient efectele pe termen lung ale fumatului.
