Odată cu scurtarea zilelor și răcirea tot mai accentuată a vremii, mulți dintre noi simțim o transformare subtilă, dar puternică, în preferințele culinare. Apelul irezistibil al unei supe fierbinți, al unei tocănițe consistente sau al altor mâncăruri calde devine din ce în ce mai puternic.
Dar, dincolo de simpla nevoie de a ne încălzi, un specialist britanic în psihologia alimentației ne dezvăluie că aceste dorințe sezoniere ascund o poveste mult mai profundă, ancorată în amintirile și emoțiile noastre.
Stelios Kiosses, psihoterapeut și director de curs în psihologie culinară la prestigioasa Universitate Oxford, ne luminează asupra acestui fenomen. El susține că poftele alimentare care apar odată cu luna octombrie sunt, de fapt, profund psihologice.
Nu este vorba doar despre satisfacerea foamei, ci despre o legătură intimă cu amintirile noastre, cu starea de spirit dominantă și, surprinzător, chiar cu identitatea noastră emoțională.
Așa cum subliniază Kiosses, citat de publicația getsurrey, atunci când tânjim după o anume mâncare, nu căutăm doar gustul specific. În realitate, „nu tânjești doar după o supă, ci după o senzație”.
Mâncarea are o putere extraordinară de a atinge straturi adânci ale memoriei și emoției, trezind dorința de a ne întoarce la ceva familiar, plin de bucurie și confort.
Cercetările sale, care stau la baza unei cărți în curs de apariție despre psihologia culinară, dezvăluie că atracția noastră pentru preparatele considerate „de iarnă” nu este deloc întâmplătoare.
De la supe cremoase la fripturi aromate sau legume coapte, aceste mâncăruri activează amintiri senzoriale profunde. Ne gândim la mirosul îmbătător al condimentelor, la trosnetul lemnelor în șemineu sau la prima înghițitură caldă care ne învăluie după frigul de afară.
Pentru mulți, o supă făcută în casă nu este doar o modalitate de a-și potoli foamea, ci o călătorie înapoi în timp, la seri liniștite petrecute în familie și la ritmul confortabil al sărbătorilor.
Acest mecanism complex are o bază biologică solidă: simțurile mirosului și gustului sunt conectate direct la sistemul limbic, o zonă a creierului responsabilă cu gestionarea emoțiilor și a memoriei. Prin urmare, mâncarea devine, în esență, o formă puternică de reconectare emoțională.
De la jumătatea toamnei, oamenii manifestă o preferință clară pentru mâncărurile consistente și pentru ingredientele specifice sezonului, precum dovleacul, merele, varza sau supele dense. Kiosses explică faptul că acestea ne „aliniază emoțional cu anotimpul”.
Toamna este prin excelență o perioadă de tranziție, iar noi folosim mâncarea ca un reper pentru a marca schimbările, de la transformarea luminii la noul ritm al vieții. A mânca devine, așadar, un mod de a simți, de a ne liniști, de a ne aminti și chiar de a celebra.
Specialistul ne îndeamnă să fim conștienți de povestea ascunsă în spatele fiecărei pofte. Mâncarea poate fi un semnal subtil al nevoii noastre de confort, de conexiune cu cei dragi sau de introspecție personală.
Așadar, indiferent dacă este vorba de o supă cremoasă de dovleac, o cremă de roșii reconfortantă sau o tocăniță tradițională, nu este cazul să ne învinovățim pentru aceste dorințe. Este important să le observăm, să le înțelegem și, mai presus de toate, să ne bucurăm de ele.
Până la urmă, mâncarea este și o modalitate profundă de a ne reaminti cine suntem cu adevărat.
