Pierderea puterii de cumpărare și precaritatea condițiilor de trai pe care o mare parte a populației le-a cunoscut în ultimul deceniu au avut un impact puternic asupra sănătății angajaților.
Fenomene precum creșterea numărului de ore de lucru, la care a contribuit în mare măsură pandemia de coronavirus, sunt esențiale pentru înțelegerea unor probleme precum sindromul burnout, recunoscut recent în Clasificarea internațională a bolilor a Organizației Mondiale a Sănătății.
Pericolul stresului cronic
În acest context, pare logic să ne întrebăm care sunt cele mai neplăcute consecințe ale volumului excesiv de muncă asupra sănătății fizice și psihologice a oamenilor.
Stresul este cheia aici. Este un mecanism prin care corpul nostru răspunde la o provocare, la o cerere sau, în general, la o situație potențial dăunătoare; ca atare, poate fi adaptiv în anumite situații (de exemplu, atunci când ne ferim de o mașină în mișcare). Problema apare atunci când stresul este constant.
Când ne aflăm într-o situație stresantă, corpul nostru secretă un hormon, numit cortizol, care stimulează vigilența și pregătește organismul să răspundă rapid.
Cu toate acestea, organismul nu este conceput pentru a rămâne mult timp în această stare; există un consens științific larg conform căruia stresul cronic este asociat cu un risc crescut de probleme digestive cronice, inflamații cronice în anumite țesuturi, probleme psihologice (cum ar fi anxietatea sau tulburările depresive), diabet și hipertensiune arterială.
Munca, în condiții ideale, nu ar trebui să fie o sursă de stres cronic; dar probleme precum orele excesive și oboseala, competitivitatea excesivă, precaritatea (cu efectul pe care aceasta îl are asupra mijloacelor de trai) sau mediile de lucru ostile sau nefavorabile cresc riscul de a suferi de acest stres.
Efecte palpabile
Toată această relație teoretică are efecte foarte reale. De exemplu, în 2016, OMS a raportat că o creștere a numărului de ore lucrate a contribuit la decesul a 745 000 de persoane din întreaga lume, printr-o creștere a incidenței accidentelor vasculare cerebrale și a bolilor cardiace ischemice în grupul demografic afectat.
Acest lucru este în concordanță cu faptul, raportat în studiul, că persoanele care lucrează 55 de ore sau mai mult pe săptămână au un risc cu 35% mai mare de accident vascular cerebral și un risc cu 17% mai mare de boală cardiacă ischemică decât cele care lucrează între 35 și 40 de ore pe săptămână.
Orele de lucru excesive au fost chiar legate de creșterea incidenței anumitor tipuri de cancer, artrită, boli pulmonare cronice, depresie și astm. Aceste riscuri au afectat în mod disproporționat femeile.
Pe de altă parte, moartea legată de suprasolicitare (în special în mod acut, mai degrabă decât cronic) este un fenomen cunoscut de mult timp în locuri precum Orientul Îndepărtat: în Japonia, de exemplu, este cunoscut sub numele de „karoshi’.